Hipotonia (scaderea tonusului muscular) la copii

Copilul nu reuseste sa isi ridice mainile sau picioarele in primele luni de viata si nu detine un control al capului consolidat. Acestea sunt doar cateva dintre semnele hipotoniei, un termen medical care descrie, pe intelesul tuturor, scaderea tonusului muscular. Modul in care este afectat corpul, adica o hipotonie usoara sau severa, depinde de la un copil la altul. Tonusul muscular scazut se poate distinge in primele luni dupa nastere, dar si mai tarziu in viata, deoarece acesta este genetic sau ereditar.

De multe ori, abia dupa primele patru, cinci luni de viata, parintii observa ca ceva nu este in regula. De aceea, este important sa fie atenti la dezvoltarea celui mic si sa ceara ajutorul unui specialist. Cu cat mai repede, cu atat mai bine, mai ales ca hipotonia poate fi corectata prin interventia timpurie. Materialul de mai jos este realizat cu sprijinul Alinei Preda, kinetoterapeut.

Care sunt cauzele

Hipotonia nu este un diagnostic in sine, ci simptomul mai multor probleme. Astfel, cauzele pot fi multiple, neurologice sau non-neurologice. Atentie. Hipotonia nu afecteaza intelectul.

In ce situatii medicale poate sa apara hipotonia la bebelusi:

  • Paralizia cerebrala
  • Leziuni ale creierului sau ale maduvei spinarii
  • Infectii: meningita sau encefalita
  • Distrofia musculara
  • Miastenia gravis, o afectiune neuromusculara rara, ce se manifesta prin stare de oboseala accentuată, dificultati de respiratie din cauza slabiciunii musculare si probleme de vorbire
  • Bebelusii ale caror mame au acest diagnostic pot suferi de hipotonie
  • Atrofie musculara spinala, o boala genetica rara ce provoacă slabiciune musculara si o pierdere agresiva a miscarii
  • Boala Charcot-Marie-Tooth, o afectiune a nervilor periferici care controleaza musculatura
  • Sindromul Down, in cazul acestei afectiuni, copilul are un tonus muscular scazut
  • Sindromul Prader-Willi este un sindrom genetic rar care provoaca mai multe simptome, printre care hipotonia severa care poate fi observata inca de la nastere
  • Nasterea prematura este un alt factor de risc. Copiii nascuti inainte de termen pot avea hipotonie si asta pentru ca muschii lor nu sunt pe deplin dezvoltati.

La ce simptome sa fie atenti parintii

Sugarii hipotoni sunt frecvent descriși, din punct de vedere al aspectului și al senzației pe care o dau la palpare, ca fiind „moi” sau „pufoși”, dar simptomele variaza de la un copil la altul. Sunt, totusi, cateva semne care pot da de gandit parintilor:

  • Control slab al capului: bebelusul nu poate sa isi miste capul stanga-dreapta si nu reuseste sa il tina ridicat fara sa se sprijine de parinte.
  • Nu reuseste sa isi ridice mainile sau picioarele pana la 3 luni.
  • Nu apuca jucariile cu mainile.
  • Nu reuseste sa stranga degetul parintilor.
  • Bratele si picioarele atarna drept.
  • Pana la 8-10 luni nu se ridica in fund si nu se poate aseza fara sprijin.
  • Nu merge in patru labe, nici nu se taraste.
  • Respiratia este superficiala.
  • Hipotonia poate provoca si dificultati de vorbire.
  • Merge singur mai tarziu decat un copil cu o dezvoltare normala, dupa un an si jumatate.
  • Uneori, poate avea probleme la masticatie si inghitire.
  • Pe masura ce creste, are probleme cu postura.

Tipuri de hipotonie

Exista mai multe tipuri de hipotonii. Cele mai frecvente sunt:

  • Hipotonia axiala – afecteaza in special trunchiul si mai putin membrele.
  • Hipotonia generalizata – se reflecta asupra intregii musculaturi, inclusiv la nivelul fetei.

In aceasta situatie, sugarii pot prezenta chiar si dificultati de masticatie si deglutitie. Mai exact, cei mici se pot ineca des, hranirea se realizeaza mai greu, iar suptul nu este suficient de puternic.

Cum se pune diagnosticul

Hipotonia poate fi diagosticata la nastere. Nu se intampla, insa, intotdeauna asa. De aceea, diagnosticul trebuie pus cat mai devreme. Atunci cand parintii observa ca cel mic prezinta unul sau mai multe dintre simptomele descrise mai sus, trebuie sa mearga cu copilul la medicul pediatru, care, de altfel, poate observa semnele si la consultatiile de rutina. Cel care poate pune un diagnostic clar este specialistul neurolog.

Medicul va pune cateva intrebari esentiale parintilor:

  • cand ati observat primele semne?
  • au inceput brusc sau treptat?
  • simptomele au fost prezente la nastere?
  • starea de slabiciune este aceeasi intotdeauna sau ati observat vreo diferenta?

Apoi, pe langa analizele de sange si examinarea fizica, specialistul mai poate recomanda cateva investigatii:

  • CT sau RMN, scanari care pot detecta orice anomalii ale sistemului nervos
  • EEG sau electroencefalograma, un test care inregistreaza activitatea electrica in creier
  • EMG sau electromiografie, o investigatie care analizeaza cat de bine functioneaza nervii si muschii
  • Biopsie musculara, se ia o proba de testul muscular si se examineaza la microscop
  • Testarea genetica

Care este tratamentul

Tratamentul depinde in functie de modul in care este afectat copilul. De obicei, presupune o abordare multidisciplinara cu implicarea mai multor specialisti: pediatrul celui mic, neurologul, medicul genetician, terapeutul ocupational, care poate ajuta la dezvoltarea abilitatilor mentale si fizice si, nu in ultimul rand, fizio-kinetoterapeutul.

Kinetoterapia poate imbunatati controlul si forta generala a corpului. Important de retinut aici este ca programul de recuperare trebuie personalizat in functie de nevoile fiecarui copil: de varsta, de starea generala de sanatate, istoricul medical si amploarea afectiunii.

Echipa Kinetic Kids are ca obiectiv abordarea globală a sugarului hipoton și stimularea neuromotorie corespunzatoare a acestuia. Prin programele de kinetoterapie individualizate, specialistii de aici urmaresc dezvoltarea armonioasa a copilului.

Surse de informatie:

https://www.childrenshospital.org/conditions-and-treatments/conditions/m/muscle-weakness-hypotonia

https://www.childrens.com/specialties-services/conditions/muscular-disorders-hypotonia

https://www.rch.org.au/kidsinfo/fact_sheets/Low_muscle_tone/

https://www.nhs.uk/conditions/hypotonia/causes/

https://www.healthline.com/health/hypotonia#signs

Text: Monica Radulescu, Medical Content Writer

Consultant: Alina Preda, kinetoterapeut Kinetic Sport&Medicine

DESCOPERA articole
Citeste ultimele noutati.