Eferenta motorie

• Declansarea contractiei musculare: transmite impulsul care elibereaza acetilcolina la nivelul placii neuromusculare si initiaza scurtarea fibrei;
• Gradarea fortei: creste forta dezvoltata prin recrutarea unui numar tot mai mare de unitati motorii si prin marirea frecventei descarcarilor;
• Mentinerea tonusului muscular: asigura activitatea de fond care tine muschiul pregatit de actiune si sustine postura;
• Executia comenzii voluntare: transpune in gest intentia formata la nivel cortical, cu secventa si ritm precise;
• Componenta motorie a reflexelor: inchide arcul reflex si produce raspunsul rapid la stimulii aparuti brusc;
• Controlul muschilor antagonisti: moduleaza activitatea grupelor opuse, astfel incat miscarea sa fie fluida si nu blocata;
• Intretinerea trofica a muschiului: contactul nervos permanent mentine masa si calitatea tesutului muscular.

• Pareza si paralizia: scaderea sau pierderea fortei intr-un segment, in functie de nivelul la care este intrerupta comanda;
• Sindromul de neuron motor central: apare dupa accident vascular cerebral sau leziuni medulare si se manifesta prin spasticitate si reflexe exagerate;
• Sindromul de neuron motor periferic: produce flaciditate, reflexe diminuate, fasciculatii si atrofie musculara rapida;
• Atrofia de neutilizare: imobilizarea si repausul prelungit reduc dimensiunea fibrelor chiar si cand nervul este intact;
• Inhibitia musculara reflexa: durerea si revarsatul articular scad temporar activarea voluntara, frecvent la cvadriceps dupa leziuni de genunchi;
• Afectiunile jonctiunii neuromusculare: perturba transmiterea comenzii spre fibra musculara si genereaza oboseala la efort repetat;
• Leziunile de plex si de nerv periferic: intrerup comanda pe un teritoriu delimitat, cu deficit motor corespunzator.

Medicul neurolog stabileste nivelul leziunii pe baza examenului clinic, a testarii fortei musculare pe scala standard si a reflexelor, completate de electromiografie si studii de conducere nervoasa. Medicul de recuperare medicala coordoneaza programul functional, iar medicul ortoped intervine in deficitele aparute dupa traumatisme si operatii.

Kinetoterapeutul masoara forta pe grupe musculare, urmareste calitatea activarii voluntare si identifica tiparele de compensare prin care pacientul inlocuieste musculatura slabita.

• Tratamentul afectiunii care a intrerupt comanda, de la abordarea neurologica pana la interventia chirurgicala de refacere nervoasa;
• Kinetoterapie personalizata, cu tonifiere progresiva si exercitii care solicita muschiul la nivelul real de forta disponibila;
• Reeducare neuromusculara, pentru refacerea secventei corecte de activare si eliminarea compensarilor;
• Electrostimulare functionala, utila in mentinerea troficitatii musculare atunci cand activarea voluntara este slaba;
• Biofeedback, care arata pacientului in timp real daca muschiul vizat se contracta efectiv;
• Prevenirea retracturilor, prin posturari, mobilizari pasive si mentinerea amplitudinii articulare;
• Orteze si dispozitive de asistare, folosite temporar pentru a face posibile mersul si gesturile zilnice;
• Medicatie pentru controlul spasticitatii, prescrisa de medic atunci cand tonusul crescut limiteaza recuperarea.

Recastigarea comenzii asupra unui muschi depinde de modul in care programul este construit si ajustat pe parcurs, iar asta cere experienta clinica, nu retete standard. Cunoaste specialistii care coordoneaza recuperarea si discuta cu ei despre situatia ta.