Despre sindromul de impingement subacromial

Deoarece durerea de umar este una dintre problemele cu care ne intalnim destul de frecvent, inca din anul 1972 cercetatorul Neer a studiat umarul si afectiunile la care este predispusa articulatia umarului. Umarul este format din tendoane, articulatii, muschi, ceea ce permite un grad inalt de mobilitate a acestuia. Articulatia umarului isi concentreaza stabilitatea in elementul numit coafa rotatorilor, iar acest fapt predispune umarul la o multitudine de accidentari si, prin urmare, la afectiuni. Printre patologiile frecvente se numara problemele de instabilitate a umarului si sindromul de impingement subacromial.

Astfel, Neer a enuntat conceptul de impingement a coafei rotatorilor, care inseamna de fapt compresia tendoanelor si a muschilor la nivelul articulatiei umarului, observabil mai ales in momentele in care umarul este flexat in fata sau in timpul rotirii bratului. La nivel anatamic, partea superioara a omoplatului (acromion) preseaza tesuturile moi – tendoanele coafei rotatorilor.

Sindromul de impingement subacromial provoaca initial durere si poate degenera in tendinite si bursite urmate de ruperea coafei rotatorilor (banda consituita din patru muschi alipiti). In functie de consultatia si diagnosticul pus de medicul specialist, pacientul poate avea nevoie de un program de preventie, interventie chirurgicala sau program de recuperare medicala.

Etape

Neer a descris trei etape in spectrul conceptului de impingement subacromial. Prima etapa este identificata cel mai frecvent la persoane tinere, cu varsta de pana la 25 de ani. Afectiunea este caracterizata printr-o inflamare acuta, endem si hemoragie la nivelul coafei rotatorilor. In aceasta etapa, pacientii pot fi tratati printr-un program de recuperare medicala, evitand astfel interventia chirurgicala.

La nivelul etapei a doua, sindromul de impingement subacromial afecteaza cel mai frecvent persoanele cu varsta cuprinsa intra 25 si 40 de ani. Aceasta etapa reprezinta o continuare a primei etape, o degenerare a afectiunii. Aceasta degenerare poate conduce la afectiuni precum fibroza sau tendinita, care de cele mai multe ori nu raspund la tratamentele nechirurgicale si necesita interventii chirurgicale.

Cea de-a treia etapa afecteaza in principal pacientii cu varsta peste 40 de ani. Odata cu degenerarea patologiei si avansarea in aceasta etapa se poate ajunge la ruptura a tendonului coafei rotatorilor, ceea ce necesita tratament chirurgical. Pacientii care parcurge aceste etape sunt predispusi la afectiuni grave, precum ruptura coafei rotatorilor (elementul esential pentru stabilitatea articulatiei umarului).

Tratament

Cu toate ca rupturile coafei rotatorilor sunt comune in randul populatiei de varsta a treia, totusi sindromul de impingement subacromial se intalneste destul de frecvent in randul tinerilor atleti. Ridicarea greutatilor si efectuarea miscarilor repetitive pot determina schimbari la nivelul articulatiei umarului, care din cauza aportului slab de flux sanguin in umar reprezinta un risc pentru aparitia si degenerarea afectiunilor umarului.

Indiferent in ce etapa a afectiunii este diagnosticat pacientul, specialistii recomanda repausul articulatiei umarului. In cazul in care durerea este simtita mai acut, atunci specialistii recomanda tratamente cu gheata. De asemenea, kinetoterapeutii stabilesc un tratament individual, care are drept scop reducerea durerii si restabilirea functiei normale a articulatiei umarului. Tratamentul individual poate sa cuprinda exercitii de stretching, exercitii pentru intarirea musculaturii umarului si cresterea amplitudinii de miscare a articulatiei umarului. In cazul interventiei chirurgicale, tratamentul kinetoterapeutic este esential pentru recuperarea functiei umarului, post-operator.