Nevralgia – tipuri, cauze, semne si simptome

Nevralgia reprezinta o patologie ce se asociaza cu un tablou clinic culminat cu o durere de intensitate extrem de mare, aparuta ca urmare a iritatiei sau distrugerii unui traiect nervos. Simptomatologia este una impresionanta si poate afecta desfasurarea activitatilor de zi cu zi, astfel ca aparitia unei nevralgii este, in general, un factor ce motiveaza suficient de mult pacientul sa se prezinte de urgenta la doctor.

Afla, in cele ce urmeaza, ce este nevralgia, de cate tipuri poate fi o nevralgie, care sunt cauzele principale de aparitie, ce semne si simptome alcatuiesc tabloul clinic si cum se poate trata o astfel de afectiune.

Ce este nevralgia si de ce apare

Dupa cum sugereaza si numele, nevralgia reprezinta, mai exact, o durere extrem de intensa si coplesitoare, cauzata de afectarea unui traiect nervos, prin iritarea sau prin distrugerea sa, si resimtita pe toata lungimea acestuia. Dat fiind faptul ca se poate asocia si cu alte semne si simptome, nevralgia poate fi considerata o patologie neurologica, nu doar un simptom izolat.

Cauzele pentru care poate aparea nevralgia sunt multiple. Printre ele se pot numara:

  • Accidentele – in special cele grave, ce implica fracturi;
  • Presiunea – generata de structuri vecine, in special in cazul unor tumori sau al herniilor vertebrale, precum si al structurilor vasculare;
  • Infectiile bacteriene – nevralgia de cauza infectioasa apare in special in cazul abceselor dentare, sifilisului sau bolii Lyme;
  • Infectiile virale – infectia cu virusul herpetic (virusul varicelo-zosterian cauzeaza zona zoster si determina aparitia unui tip particular de nevralgie), infectia cu virusul HIV;
  • Alte patologii – diabet (neuropatia diabetica), insuficienta renala.

Ce tipuri de nevralgie se pot intalni

In functie de zona anatomica supusa afectarii nervoase, precum si de cauza declansatoare, se pot intalni mai multe tipuri de nevralgie:

  • Nevralgia trigeminala – cel mai intalnit tip de nevralgie;
  • Nevralgia occipitala;
  • Nevralgia periferica;
  • Nevralgia postherpetica;
  • Neuropatia diabetica.

Nevralgia trigeminala

nevralgie1

Reprezinta cel mai intalnit tip de nevralgie si apare ca urmare a unei forte compresive exercitate asupra nervului trigemen. Simptomatologia este una impresionanta, constand intr-o durere sfasietoare, resimtita in mai multe zone si declansata de catre cel mai mic stimul (de exemplu, atingerea fetei).

Severitatea simptomatologiei si multitudinea zonelor anatomice de distributie a durerii sunt cauzate de teritoriile de inervatie trigeminala, prin ramurile sale: nervul oftalmic, nervul maxilar si nervul mandibular. Acestea implica atat contractia muschii masticatori, cat si sensibilitatea fetei (nevragie faciala) si a dintilor (nevralgie dentara). Astfel, activitati precum spalatul pe dinti, rasul, mancatul sau chiar zambitul pot declansa durerea.

Nevralgia occipitala

Nevralgia resimtita in zona occipitala este declansata, in general, de catre presiunea exercitata de muschii si ligamentele vecine nervului occipital asupra acestuia. Spre deosebire de nevralgia trigeminala, acest tip de nevralgie prezinta o intensitate a durerii mai redusa, cu focus asupra zonei occipitale (spatele capului) si cu iradiere de-a lungul scalpului, pana la nivelul fruntii.

Nevralgia periferica

Acest tip de nevralgie este mai cuprinzatoare decat cele trigeminala si occipitala, intrucat include toate tipurile de iritatie nervoasa de la nivel periferic (mai exact, prin excluderea encefalului si maduvei spinarii, componentele sistemului nervos central).

nevralgie2

Simptomatologia difera atat ca diversitate, cat si ca intensitate, in functie de terminatia nervoasa afectata si de distributia teritoriului de inervatie.

Nevralgia postherpetica

Ca urmare a infectiei cu virusul varicelo-zosterian, un virus herpetic responsabil pentru aparita varicelei si, ulterior, a zonei zoster, apare un tip particular de nevralgie, numita nevralgia postherpetica.

Atunci cand apare zona zoster, una dintre manifestarile principale este aparitia unor vezicule la nivelul pielii si a unei dureri a traiectului nervos, corespunzator zonei de tegument afectat. Astfel, durerea resimtita poate fi categorisita drept nevralgie postherpetica.

Neuropatia diabetica

Neuropatia diabetica reprezinta un tip particular de nevralgie de tip periferic si este cea mai comuna complicatie a diabetului.

Intrucat procesul de afectare a terminatiilor nervoase este unul cronic, nu acut, durerea nu prezinta aceleasi caracteristici precum in cazul celorlalte tipuri de nevralgii. De asemenea, tabloul clinic include si manifestari precum senzatia de amorteala, furnicaturi sau chiar lipsa senzatiilor tactile (in stadiu avansat).

Semne si simptome in nevralgie

nevralgie3

Cu toate ca simptomul central, sugerat chiar de numele de nevralgie, este durerea (cu diferite localizari si cu grade de severitate variabile), tabloul clinic din nevralgie este mult mai complex. Astfel, tinand cont atat de teritoriul anatomic de distributie a nervului afectat, cat si de tipul de nevralgie in cauza, tabloul clinic poate include:

  • Durere puternica – este simptomul predominant ce poate fi resimtit in orice loc al corpului (in functie de terminatia nervoasa implicata) si care poate varia ca intensitate si calitate (durere intepatoare, cronica, intermitenta etc.);
  • Sensibilitate exagerata la atingere sau la aplicarea unei presiuni asupra zonelor afectate;
  • Senzatie de arsura – asociata durerii;
  • Senzatie de amorteala sau furnicaturi, urmata, uneori, de pierderea senzatiei dureroase si tactile (neuropatia diabetica);
  • Scaderea fortei musculare si/sau atrofia musculara – determinate de scaderea/lipsa inervatiei motorii;
  • Cresterea brusca si intermitenta a fortei de contractie musculara – se poate asocia si cu crampe musculare.

Diagnosticul si tratamentul in nevralgie

Diagnosticul nevralgiei debuteaza cu preluarea istoricului medical complet al pacientului si continua cu un examen fizic general. Medicul neurolog va evalua cauza declansatoare a durerii si o va compara cu gradul de severitate al simptomatologiei. Astfel, va determina optiunea terapeutica potrivita, dar si prognosticul pentru viitor.

Exista anumite teste suplimentare la care medicul poate apela, in functie de tipul de nevralgie identificata:

  • Teste de sange – folosite cu scopul depistarii unei infectii bacteriene sau virale;
  • Radiografie dentara – utila pentru depistarea unui abces dentar care poate declansa nevralgia trigeminala;
  • Radiografia zonei afectate – folosita pentru a determina sursele fortelor compresive exercitate asupra structurii nervoase (ex: hernie vertebrala);
  • RMN – util pentru obtinerea unor imagini mai bune a structurilor moi (de exemplu, in cazul compresiilor vasculare, musculare).

In functie de factorul declansator, precum si de tabloul clinic prezentat, se va opta pentru o schema terapeutica adaptata la fiecare caz in parte. In general, aceasta schema poate include:

  • Relaxante musculare;
  • Anticonvulsivante;
  • Antidepresive;
  • Injectii cu toxina botulinica;
  • Recuperare medicala.

Recuperarea medicala urmareste reducerea durerii si a inflamatiei, inlaturarea contracturilor musculare, refacerea mobilitatii articulare, corectarea pozitiilor vicioase si mentinerea coordonarii si echilibrului. In majoritatea situatiilor se recomanda terapii combinate precum kinetoterapia, laserterapia, electroterapia si terapia manuala.

In cazurile severe, unde tratamentul neinvaziv se dovedeste a fi ineficient, se poate opta pentru tratamentul chirurgical. Acesta poate sa presupuna:

  • Decompresie vasculara;
  • Radiochirurgie stereotactica;
  • Compresie percutana cu balon.

Astfel, nevralgia reprezinta o patologie neurologica ce se asociaza, de cele mai multe ori, cu un tablou clinic sever, capabil sa interfereze cu activitatile normale de zi cu zi si sa afecteze calitatea vietii per total. Totusi, prin intermediul unui consult neurologic efectuat cat mai timpuriu, se poate identifica o schema terapeutica eficienta, capabila sa diminueze simptomatologia si sa imbunatateasca prognosticul pe viitor.

 

Bibliografie:

Nevralgia https://www.betterhealth.vic.gov.au/health/conditionsandtreatments/neuralgia#nerve-inflammation-can-trigger-neuralgia

Nevralgia de trigemen https://www.mayoclinic.org/diseases-conditions/trigeminal-neuralgia/symptoms-causes/syc-20353344

Nevralgia de trigemen diagnostic si tratament https://www.mayoclinic.org/diseases-conditions/trigeminal-neuralgia/diagnosis-treatment/drc-20353347

Nevralgia de trigemen semne si simptome https://www.nhs.uk/conditions/trigeminal-neuralgia/

Tipuri de nevralgie https://www.medicalnewstoday.com/articles/325331#outlook-and-takeaway