Sindromul hipoton la sugar reprezintă o afecțiune des întâlnită în neurologia pediatrică și se caracterizează prin hipotonie generalizată.
Spre deosebire de hipotonia generalizata care poate exista la un copil, in limite fiziologice, fara a fi un sindrom sau consecinta unei alte patologii, sindromul hipoton are anumite caracteristici care ne ajuta sa diferentiem fiziologicul de patologic.
Sindromul hipoton la sugar este o afecțiune des întâlnită de către medici pediatri, neonatologi și kinetoterapeuți și se referă la un sugar cu hipotonie generalizată. O abordare organizată este esențială pentru evaluarea unui sugar cu sindrom hipoton, deoarece cauzele sunt numeroase.
În Marea Britanie există aproximativ 65.000 de copii care au tulburări de atenție și concentrare acestea fiind însoțite de dizabilități fizice (Mind, 2006).
Dizabilitățile fizice se formează, uneori, pe fondul unui tonusc muscular general scăzut. Tonusul muscular poate fi definit ca starea permanentă de contracție a unui mușchi.
Tonusul muscular corespunzător permite unui copil să răspundă rapid la o forță exterioară, fie prin reacții de echilibru / reacții de redresare sau reacții de protecție. Un copil cu sindrom hipoton are mușchi care inițiază lent o contracție împotriva unei forțe exterioare și, de asemenea, nu poate susține o contracție musculară timp îndelungat. Cu alte cuvinte, mușchii se „relaxează” mai repede, în ciuda faptului că forța exterioară poate fi încă prezentă. Astfel, sugarii cu sindrom hipoton prezintă un control slab al mișcării, abilități motorii întârziate și tipare de mișcare incorecte din punct de vedere al etapelor de dezvoltare fiziologice.
Sindromul hipoton – „floppy infant”
Termenul „sindrom de sugar floppy” este utilizat pentru a descrie o hipotonie globală la nașterea unui sugar. Bebelușii care suferă de hipotonie sunt adesea descriși, din punct de vedere al aspectului și senzației pe care o dau la palpare, ca fiind o „păpușă de cârpă”. Datorită hiperlaxității ligamentare, în articulații, exista o mobilitate crescută, în special vizibilă la realizarea mișcării de extensie.
Adesea, mișcarea capului este incontrolabilă, dobândesc cu dificultate controlul capului. Bebelușii hipotonici au adesea dificultăți în hrănire, deoarece mușchii gurii nu pot menține un model corespunzător de înghițire, a suptului sau nu realizează un blocaj bun pentru alăptare.
Sugarul hipoton poate afișa o varietate de manifestări obiective care indică un tonus muscular scăzut. Întârzierea dobândirii abilităților motorii este adesea observată, împreună cu articulațiile hipermobile sau hiperflexibile, dificultăți de deglutiție și vorbire, reflexe slabe, rezistență scăzută la efort, scăderea toleranței la activitate, și atenție deficitară.
Posturi vicioase
Sugarii cu sindrom hipoton sunt predispuși la a dezvolta diverse probleme ortopedice cauzate de posturile vicioase în care aceștia își găsesc deseori comfortul. Din cauza tonusului muscular scăzut, ei nu reușesc să mențină corect anumite poziții, astfel încât apar modele compensatorii de mișcare ce produc inevitabil complicații musculoscheletale.
Tulburări oro-faciale
Tulburările oro-faciale sunt frecvente în simptomatologia acestui sindrom. Sugarii au dificultăți în ceea ce privește masticația, deglutiția și suptul.
Musculatura facială și cea implicată în deglutiție nu este suficient de puternică, iar copilul nu reușește să mestece și să înghită hrana solidă.
In general, cele mai frecvente comorbidități sistemice sunt următoarele:
- Hipermobilitatea articulară
- Reflux gastroesofagian
- Constipație
- Sialoree
În cazul sugarilor cu sindrom hipoton, primul pas îl reprezintă evaluarea din punct de vedere al dezvoltării neuromotorii. Astfel sugarul este încadrat la o anumită vârstă motorie, care poate, și de cele mai multe ori diferă de vârsta sa cronologică.
Cunoașterea amănunțită a dezvoltării neuro-motorii a copilului normal are o deosebită importanță practică:
- posibilitatea de a urmări progresele făcute de un copil normal;
- dezvoltarea psihomotorie a copilului normal constituie etalonul de comparație pentru copilul cu diverse deficiențe;
- constituie uneori singurul element de diagnostic la un copil, în primul an de viață, când semnele clinice ale unei eventuale leziuni cerebrale sunt de obicei slab exprimate;
- tratamentul kinetic trebuie să țină seama nu de vârsta cronologică a copilului, ci de vârsta sa biologică, deci de stadiul său de dezvoltare psiho-motorie;
- urmărirea în tratament a secvențelor normale de dezvoltare neuro-motorie constituie unul din principiile de bază ale reeducării neuro-motorii
- uneori întârzierea în dezvoltarea psihomotorie se va traduce mai târziu prin evidențierea semnelor clinice patologice ale sechelelor encefalopatice
O alta modalitate de testare a sugarului este reprezentată de reacțiile de postura. Prin intermediul acestora, se testeaz atât tonusului muscular (hipoton/hiperton) cât și nivelul de dezvoltare motorie sau posibile asimetrii.
Aceste reacții sunt:
- Reacţia Vojta (Vojta 1966/67/69)
- Reacţia de tracţiune (modificată după Vojta)
- Reacţia Peiper (Peiper-Isbert 1927)
- Reacţia Collis vertical (Collis 1954)
- Reacţia Collis orizontal (Collis 1954)
- Reacţia Landau (Landau, A., 1923)
- Reacţia de atârnare axilară
Tratamentul
Tratamentul este stabilit de catre medicul neurolog pediatric. Una dintre cele mai frecvente recomandari este programul de kinetoterapie pediatrica individualizata in functie de necesitatile copilului.
