Sindromul de tunel carpian reprezinta o afectiune comuna, mai ales in randul populatiei tinere si active, cu o simptomatologie diversa, care poate varia de la una moderata pana la un tablou clinic destul de sever, ce poate cauza un grad de disconfort major. Aceasta afectiune apare ca urmare a compresiunii structurilor de la nivelul incheieturii mainii asupra nervului median, principalul nerv ce are traseul prin zona anatomica numita tunel (sau canal) carpian.
Afla, mai departe, cum se delimiteaza anatomic tunelul carpian, ce este sindromul de tunel carpian, ce simptomatologie prezinta si cum se poate diagnostica si trata aceasta afectiune.
Cum este delimitat canalul carpian si ce este sindromul de tunel carpian
Tunelul carpian, regasit si sub denumirea de canal carpian, este o zona anatomica situata la nivelul incheieturii, pe fata sa anterioara. Aceasta zona anatomica reprezinta un spatiu de dimensiuni mici (2-3 cm), denumirea provenind datorita proprietatii de a juca rolul unui tunel pentru nervul median, principalul nerv care traverseaza antebratul si care ajunge la nivelul mainii, inervand multiple structuri.
Din punct de vedere anatomic, tunelul carpian este delimitat de mai multe structuri vecine. Astfel, „podeaua” si „peretii laterali” sunt formati din oasele carpiene, ce reprezinta o parte din intreaga structura osoasa a mainii. „Tavanul” este reprezentat de o structura conjunctiva numita retinaculul flexorilor (sau ligamentul transvers al carpului). Interiorul tunelului este completat de nervul median, precum si de tendoane ale muschilor antebratului si mainii.
Luand in considerare ca toate structurile care delimiteaza tunelul carpian sunt dure, chiar aproape inextensibile, flexibilitatea acestuia este extrem de redusa, fapt ce favorizeaza afectarea structurilor interne, in cazul aplicarii unor forte compresive exterioare.
Sindromul de tunel carpian reprezinta acea afectiune determinata de exercitarea unei presiuni externe asupra structurilor pe care le contine canalul carpian, in special asupra nervului median. Rasunetul clinic care survine in urma acestei presiuni poate varia atat ca diversitate, cat si ca intensitate, in functie de gradul de implicare al structurii nervoase (nerv median) si al terminatiilor acesteia.
Uneori, sindromul de canal carpian poate fi trecut cu vederea sau poate fi asociat cu alte patologii. De cele mai multe ori, totusi, acesta produce un grad suficient de mare de disconfort cat sa determine pacientul sa se prezinte la medic.
Cauze si factori de risc
Principala cauza care determina aparitia sindromului de tunel carpian este reprezentata de forta compresiva, exercitata asupra nervului median. Totusi, exista mai multe motive pentru care acea presiune se produce, astfel ca ele pot fi considerate ca fiind tot cauze declansatoare ale acestui sindrom.
Printre factorii declansatori care contribuie la cresterea presiunii din interiorul canalului carpian si la iritarea nervului median se regasesc:
- Poliartrita reumatoida – determina inflamatie si edem local;
- Fracturile la nivelul incheieturii;
- Suprasolicitarea incheieturii – miscari repetitive (ex: tastare) si/sau solicitante (ex: practicarea unor sporturi precum tenisul);
- Pozitia vicioasa a incheieturii (ex: pozitia adoptata in timpul folosirii mouse-ului).
In plus fata de factorii declansatori, exista o serie de factori de risc, care pot incadra anumite persoane in categorii cu susceptibilitate crescuta pentru dezvoltarea afectiunii. Exemple de factori de risc intalniti in sindromul de tunel carpian sunt:
- Genul – sindromul de tunel carpian este mai des intalnit in randul femeilor decat al barbatilor;
- Factorul genetic – persoanele cu un istoric familial pozitiv sunt mai predispuse la dezvoltarea afectiunii;
- Obezitatea;
- Sarcina si menopauza – determina retentie de fluide, care pot creste presiunea la nivelul canalului carpian;
- Anumite tratamente medicamentoase;
- Alte afectiuni – tulburari endocrine (ale tiroidei, ale hipofizei, diabetul).
Simptomatologia in sindromul de tunel carpian
Tabloul clinic din sindromul de tunel carpian poate varia de la o persoana la alta, pornind de la un grad moderat de disconfort, care poate aparea ocazional, si ajungand pana la manifestari severe, care afecteaza desfasurarea activitatilor normale. Simptomatologia din sindromul de tunel carpian poate include:
- Senzatie de amorteala/furnicaturi si sensibilitate crescuta la nivelul palmei si degetelor (cu exceptia degetului mic) – ca urmare a exercitarii presiunii asupra nervului median, unul din nervii mainii implicat atat in sensibilitatea cutanata, cat si in contractia musculara;
- Scaderea acuitatii tactile – la nivelul degetelor inervate de catre nervul median;
- Durere la nivelul antebratului, incheieturii si mainii;
- Degete umflate;
- Scaderea fortei in timpul sustinerii unor obiecte, urmata chiar de scaparea lor;
- Senzatie de arsura si/sau durere la nivelul degetelor.
Diagnosticul sindromului de tunel carpian
In functie de gradul de severitate, primele semne si simptome ale sindromului de tunel carpian pot motiva pacientul sa se adreseze medicului cu scopul stabilirii diagnosticului si acordarii unui tratament. In cazul in care intensitatea lor nu este suficient de mare si nu reprezinta o prioritate, diagnosticul poate fi intarziat pana in momentul in care afectiunea devine suficient de suparatoare. Totusi, este indicat un consult medical cat mai timpuriu, cu scopul prevenirii agravarii simptomatologiei pe viitor.
In cadrul unui consult de specialitate, medicul va prelua istoricul complet (inclusiv pe cel familial) si, ulterior, va efectua un examen fizic general, cu focus asupra zonei de interes. Exista trei teste de rutina care se folosesc in identificarea unui sindrom de tunel carpian:
- Testul Tinel (sau semnul lui Tinel) – este o proba extrem de simpla si utila, care presupune lovirea usoara cu degetele examinatorului la nivelul palmei pacientului, pe traiectul zonei de inervatie a medianului, cu scopul urmaririi aparitiei unor furnicaturi si amorteli (rezultat pozitiv);
- Testul Phalen (sau testul de flexie a incheieturii) – presupune situarea ambelor coate pe masa si incetarea solicitarii incheieturii, prin lasarea mainilor sa atarne liber inspre posterior; un rezultat pozitiv este reprezentat de aparitia senzatiei de amorteala completa, intr-un interval scurt (60 de secunde);
- Testul de compresie nervoasa – presupune compresia cu degetele examinatorului asupra aceleiasi zone de interes din testul Tinel (traiectul de inervatie a nervului median) si asteptarea unor senzatii de amorteala si/sau furnicaturi.
Dupa executarea testelor, medicul decide gradul de certitudine al diagnosticului si, in general, apeleaza la investigatii suplimentare: teste de laborator, electromiograma, radiografie, RMN.
Tratamentul sindromului de tunel carpian
Tratamentul este adaptat fiecarei persoane in parte, in functie de gradul de severitate al simptomatologiei si al celui de compresie asupra structurilor nervoase. Schema terapeutica poate presupune un tratament non-chirurgical sau unul chirurgical.
Tratamentul non-chirurgical
Acest tip de tratament include toate masurile de combatere a sindromului de tunel carpian, prin ameliorarea simptomatologiei si adresarea cauzelor compresiei nervoase. Acesta poate include:
- Purtarea unei orteze speciale pentru articulatia mainii (incheietura);
- Efectuarea unor exercitii sub indrumarea kinetoterapeutului;
- Proceduri de fizioterapie, laser, ultrasunet, electrostimulare;
- Terapie manuala;
- Practicarea unor sedinte de Yoga;
- Acupunctura;
- Chiropraxie;
- Administrarea antiinflamatoarelor nesteroidiene (ex: ibuprofen) si analgezicelor.
Tratamentul chirurgical
Intr-un caz sever si avansat de sindrom de tunel carpian care nu cedeaza la aplicarea masurilor non-chirurgicale, tratamentul chirurgical ramane ultima masura de combatere a acestei afectiuni.
Exista doua tehnici prin care se realizeaza operatia de tunel carpian: deschis si endoscopic. Riscurile sunt existente, dar minime, comune oricarei interventii chirurgicale (ex: hemoragie, infectie), iar beneficiile depasesc cu mult riscurile (rata de succes fiind de peste 90%), astfel ca optarea pentru acest tip de interventie este fireasca.
Astfel, sindromul de tunel carpian reprezinta o afectiune des intalnita in randul populatiei active, care prezinta o simptomatologie ce poate avea diferite grade de severitate. Adresarea cat mai timpurie la medic reprezinta cea mai buna solutie de combatere non-chirurgicala a acestei afectiuni. Totusi, in cazul unei forme severe, ce nu poate fi abordata neinvaziv, tratamentul chirurgical are o rata de succes extrem de mare.
Bibliografie:
Sindromul de tunel carpian https://www.nhs.uk/conditions/carpal-tunnel-syndrome/
Notiuni de anatomie https://orthoinfo.aaos.org/en/diseases–conditions/carpal-tunnel-syndrome/
Cauze si factori de risc https://www.mayoclinic.org/diseases-conditions/carpal-tunnel-syndrome/symptoms-causes/syc-20355603
Diagnostic si tratament https://www.mayoclinic.org/diseases-conditions/carpal-tunnel-syndrome/diagnosis-treatment/drc-20355608
Semne si simptome https://www.hopkinsmedicine.org/health/conditions-and-diseases/carpal-tunnel-syndrome
Sindromul de tunel carpian https://my.clevelandclinic.org/health/diseases/4005-carpal-tunnel-syndrome
