Pubalgia reprezinta o ruptura sau elongatia tesutului moale din zona inghinala. In lipsa aplicarii unui tratament corespunzator, pubalgia poate evolua spre hernierea zonei afectate. Anual, aceasta patologie apare la aproximativ 5% dintre persoanele adulte care practica sport sau efectueaza miscari care suprasolicita zona inghinala.
Ce este pubalgia?
Pubalgia este o patologie care se manifesta prin deteriorarea progresiva, urmata de distructia tesutului moale din regiunea inghinala, aceasta afectiune este destul de des intalnita in randul sportivilor, in special la fotbalisti si atleti Ea este o durere de origine inflamatorie a simfizie pubiene, a musculaturii si tendoanelor vecine. Sindromul dureros al simfizei pubiene poate fi relevat prin diferitei simptome, cum ar fi durerea muschilor abdominali sau durerea la nivelul muschilor adductori. Pubalgia survine in randul sportivilor supusi unui antrenament intensiv cotidian (fotbalisti, tenismeni, dansatori, atleti) ce implica anumite gesturi tehnice specifice.In literatura de specialitate, aceasta afectiune se regaseste sub numele de hernie:
- sportiva;
- Gilmore;
- de hochei.
Hernierea reprezinta deteriorarea progresiva a peretelui musculo-aponevrotic din zona inghinala, urmata de protruzia subcutanata a organelor din regiunea afectata. Spre deosebire de hernie, pubalgia nu implica mobilizarea spre exterior a organelor din zona inghinala.
In timp, in lipsa administrarii unui tratament corect, pubalgia poate evolua spre hernie la nivel inghinal.
Cauzele aparitiei pubalgiei
Pubalgia apare ca urmare a slabirii sau ruperii straturilor profunde ale peretelui abdominal inferior sau ale tendoanelor muschilor care se prind de pelvis. Aceasta se numeste hernie atletica, fiindca apare predominant la persoanele care efectueaza sporturi ce presupun miscari ale soldului si ale abdomenului, avand urmatoarele caracteristici:
- sunt puternice;
- sunt repetitive;
- prezinta modificari bruste de directie;
- implica rasucirea corpului.
Printre sporturile care predispun persoanele la aparitia pubalgiei se regasesc:
- fotbal;
- rugby;
- hochei;
- alergat;
- cricket;
- sporturile de contact;
- tenis;
- schi.
Simptomele pubalgiei
Pubalgia prezinta ca simptom caracteristic durerea. Aceasta apare in timpul efectuarii unei activitati solicitante. Caracteristicile principale ale durerii sunt:
- debutul brusc;
- localizarea in regiunea abdominala inferioara sau inghinala;
- intensitatea crescuta;
- iradierea la nivelul scrotului sau pe partea mediala (interna) a coapsei.
Durerea, localizata in regiunea pubiana, se agraveaza treptat si poate difuza spre regiunea abdominala joasa si spre fata interna a coapselor. Pubalgia este susceptibila sa impiedice anumite miscari ca urcatul scarilor si mersul, calmandu-se in perioadele de repaus.
Durerea resimtita de persoanele cu pubalgie se intensifica, daca efortul este continuat. De asemenea, aceasta se amelioreaza treptat si chiar dispare, in cursul perioadei de odihna.
Diagnosticul pubalgiei
Persoanelor care prezinta simptome caracteristice pubalgiei le este recomandata vizita la medicul specialist. Acesta va realiza anamneza si examenul clinic, pentru a stabili diagnosticul corect al patologiei.
Anamneza cuprinde intrebari despre:
- durata simptomelor;
- factorii declansatori;
- intensitate;
- factorii care amelioreaza simptomatologia;
- istoricul medical personal;
- antecedentele heredocolaterale (istoricul familial de boala);
- consumul de alcool;
- fumat;
- consumul de droguri.
Dupa aceasta etapa, medicul va efectua examenul clinic, folosind tehnici de:
- observatie;
- palpare;
Examinarea pacientilor cu pubalgie poate include 2 teste:
-pacientul trebuie culcat in decubit dorsal, cu soldurile in abductie si flectate la 80 de grade.Testul este pozitiv daca pacientul simte durerea in zona inghinala in timp ce incearca sa-si apropie picioarele cu rezistenta.
-palparea marginii infero-laterale a dreptului abdominal distal in momentul executarii unui “crunch” sau “ sit-up” poate recrea simptome.
Apoi, pacientul este supus examenului paraclinic, care cuprinde urmatoarele investigatii:
- radiografia;
Radiografia este o metoda imagistica non-invaziva. Aceasta foloseste razele X si aduce informatii despre structurile profunde de la nivelul zonei de interes. Cu ajutorul radiografiei, medicul specialist poate observa structurile osoase si poate exclude diverse patologii cu simptomatologie asemanatoare pubalgiei (fracturi).
- ecografia;
Ecografia este o metoda imagistica ce foloseste, pentru explorarea structurilor profunde, ultrasunetele emise de o sonda speciala. Aceasta este o metoda non-invaziva. Ultrasunetele sunt vibratii mecanice care se vor transmite diferit prin structurile organismului, in functie de densitatea acestora. Imaginile rezultate in urma aplicarii acestei tehnici ajuta medicul specialist in diagnosticarea patologiilor care afecteaza tesuturile moi subcutanate.
- tomografia computerizata (CT);
Tomografia computerizata este o metoda imagistica non-invaziva, iradianta. Aceasta foloseste, pentru explorarea structurilor profunde, razele X. Imaginile obtinute au o acuratete ridicata si ajuta la stabilirea unui diagnostic corect.
- rezonanta magnetica nucleara (RMN);
Rezonanta magnetica nucleara este o metoda imagistica non-invaziva si neiradianta. Aceasta utilizeaza un camp electromagnetic, pentru studierea componentelor profunde ale zonei de interes. RMN-ul este o tehnica imagistica foarte eficienta, din punctul de vedere al imaginilor obtinute, dar durata de efectuare a investigatiei si zgomotul produs de aparat pot crea un disconfort major pacientului.
Cu ajutorul acestor tehnici de investigatie, medicul specialist poate observa modificarile de structura ale peretelui abdominal inferior si ale regiunii inghinale. Astfel, acesta poate exclude patologiile cu o simptomatologie asemanatoare pubalgiei si poate stabili diagnosticul corect.
Tratamentul pubalgiei
Dupa stabilirea diagnosticului, medicul specialist stabileste tratamentul, avand urmatoarele scopuri:
- ameliorarea durerii;
- restabilirea motilitatii (capacitatii de miscare);
- revenirea treptata la activitatile sportive cotidiene (mers).
Tratamentul va fi ales in functie de:
- varsta pacientului;
- severitatea leziunii;
- patologiile cronice preexistente;
- gradul de motilitate al pacientului.
Astfel, medicul specialist poate recomanda efectuarea unui tratament:
- nechirurgical;
Tratamentul nechirurgical
In cadrul tratamentului nechirurgical, medicul specialist poate recomanda:
- efectuarea unor sedinte de kinetoterapie;
Dupa aproximativ 2 saptamani de la debutul leziunii, se recomanda efectuarea unor sedinte de kinetoterapie. Exercitiile efectuate in cursul acestora pot imbunatati mobilitatea articulatiilor, refacerea stabilitatii, forta si flexibilitatea musculaturii de la nivelul coapsei si al abdomenului.
Precautii si recomandari in timpul programului:
-efectuarea exercitiilor fara durere;
-cresterea nivelului de dificultate al exercitiilor sa se faca treptat;
-evitarea stretching ului agresiv sau dureros;
-evitarea loviturii sau a sprintului;
-evitarea executarii abdomenelor.
- Principiile reabilitării: ➢ reducerea inflamației și a durerii; ➢ combaterea tulburărilor vasculo-trofice; ➢ reducerea contracturilor și a grupelor de mușchi hipertone; ➢ ameliorarea mobilității pe toate planurile de mișcare; ➢ refacerea forței grupelor musculare hipotone; ➢ refacerea stabilității și a mobilității;
➢ reluarea activității sportive.
- Recuperare medicală – exerciții kinetoterapeutice
Faza 1 – se lucrează pentru ameliorarea durerii, a edemului, creșterea amplitudinii de mișcare prin intermediul unor exerciții fără încărcare și stretching ușor, pentru încălzire se folosește bicicleta statică.
Exerciții:
- Din decubit dorsal, se efectuează basculări de bazin.
- Din decubit dorsal, cu genunchii îndoiți, tălpile pe sol și cu o minge între genunchi, pacientul strânge mingea.
- Din decubit dorsal, cu genunchii îndoiți și tălpile pe sol, se trage un genunchi spre piept, se întinde ducând piciorul sus, apoi se coboară întins și se revine cu genunchiul îndoit la piept.
- Din decubit dorsal, cu genunchii îndoiți și tălpile pe sol, se trage un genunchi spre piept, se coboară în lateral, se întinde genunchiul și se revine cu el îndoit la piept.
- Din decubit lateral, genunchiul de jos este întins, cel de sus este îndoit. Pacientul ridică piciorul întins și revine ușor.
- Din patrupedie, cu un prosop sub un genunchi, se duce ușor genunchiul în lateral și se revine.
- Din decubit dorsal, ușoare abdomene scurte.
Faza 2 – se urmărește efectuarea exercițiilor fără durere, amplitudinea mișcării să fie maximă, se încep exercițiile cu încărcare mică, exercițiile de echilibru, iar pentru încălzire se folosește bicicletă statică sau eliptică.
Exerciții:
- Se pot efectua și din exercițiile din faza 1.
- Din decubit dorsal, un genunchi îndoit cu talpa pe sol, celălalt este întins în aer la 45°. Pacientul realizează cercuri cu piciorul întins într-un sens, apoi în celălalt sens.
- Din decubit lateral, cu genunchii îndoiți și o minge între ei, pacientul strânge mingea.
- Din decubit dorsal, picioare întinse sunt la 90°, pacientul coboară alternativ câte un picior.
- Din decubit dorsal, cu tălpile pe sol, braţele pe lângă corp, pacientul ridică bazinul de pe sol, trage alternativ câte un genunchi la piept și coboară bazinul.
- Din ortostatism, cu fața la spalier și o minge între genunchi, pacientul coboară în genuflexiune la 90°, strânge mingea și revine.
- Din ortostatism, cu fața la spalier, pacientul efectuează genuflexiuni pe o placa de echilibru.
- Din ortostatism, pacientul efectuează stat într-un picior pe o placă de echilibru.
- Ușoare fandări laterale.
Faza 3 – se continuă exercițiile din fazele anterioare, efectuarea exercițiilor să fie fără durere, se crește încărcarea, se pot folosi săculeți cu nisip, iar pentru încălzire se folosește bicicletă statică sau eliptică și alergare ușoară la bandă.
- Din decubit dorsal, cu genunchii în aer la 90° și o minge între ei, pacientul strânge mingea și întinde alternativ câte un picior.
- Din decubit dorsal, cu genunchii în aer la 90° și un elastic pe picioare, pacientul întinde alternativ câte un picior.
- Stat în planșă (plank).
- Din stat în planșă, depărtează în lateral alternativ câte un picior.
- Din decubit lateral pe col, pacientul execută ridicări de bazin.
- Din poziție de flotare, pacientul trage câte un genunchi la piept.
- La spalier, din genuflexiune la 90° cu o minge între genunchi, pacientul strânge mingea.
- Fandări laterale (se poate și cu un picior pe placa de echilibru).
Faza 4 – reîntoarcea la activitățile zilnice/sportive și urmărește efectuarea oricărui exercițiu, alergare și sărituri fără durere, iar pentru încălzire se folosește bicicletă statică sau eliptică și alergare la bandă.
- Se continuă exercițiile din fazele anterioare.
- Din ortostatism, pacientul efectuează genuflexiuni cu săritură.
- Se efectuează alergare pe diferite viteze.
- Stretching
- Stretching adductori – așază-te pe sol, flexează genunchii, adu tălpile în față și lipește-le. Ține spatele drept, apoi lasă genunchii să coboare lent spre sol până când simți că ți se întinde bine zona inghinală și adductorii. (20-30 de secunde)
- Stretching adductori – sprijinire pe un genunchi, celălalt picior este flexat, cu genunchiul orientat spre lateral și toată talpa pe sol. Din această poziție se duce spre exterior genunchiul aflat pe sol, iar cel flexat în lateral astfel încât să treacă de vârful degetelor. (20-30 de secunde)
- Stretching adductori – sprijinire pe palme și în genunchi, apoi se extinde un picior în lateral, ținându-l drept, și din această poziție se împing șoldurile în spate.
- Stretching drepții abdominali – din decubit ventral, coatele îndoite, mâinile pe direcția capului, cu sprijin pe palme, se împinge toracele în sus, bazinul rămânând lipit de sol.
- Stretching drepții abdominali – de pe genunchi, cu mâinile în șolduri, se execută o aplecare ușoare a toracelui și capului înapoi, prin arcuirea spatelui.
- fizioterapia are un rol benefic in programul de recuperare a pubalgiei.Se vor aplica diverse terapii in vederea reducerii procesului inflamator si a durerii,precum si relaxarea musculara:
-crioultrasound;
-kinesiotape;
-tcare;
-shockwave;
-terapia cu laser;
-terapia manuala.
- odihna;
Medicul specialist poate recomanda repausul de la activitatile cotidiene, pe o durata de aproximativ o saptamana de la momentul producerii leziunii. De asemenea, pentru ameliorarea simptomatologiei, pot fi aplicate local comprese reci (cu gheata).
- corticosteroizii;
Medicamentele din clasa corticosteroizilor au efect antiinflamator. Medicul specialist poate recomanda administrarea acestora.
- medicatia antiinflamatoare;
Medicamentele antiinflamatoare au rol in reducerea durerii si a inflamatiei de la nivelul focarului lezional. In cazul unei pubalgii, medicul specialist poate prescrie pacientului astfel de medicamente, pentru ameliorarea simptomatologiei.
Tratamentul chirurgical
Dupa o perioada de aproximativ 6 luni de tratament nechirurgical, pacientilor care nu prezinta ameliorarea simptomatologiei si recuperarea zonei afectate le este recomandata efectuarea tratamentului chirurgical.
Acesta include urmatoarele tipuri de proceduri chirurgicale;
- clasica (deschisa);
In cadrul procedurii de chirurgie deschisa, medicul chirurg realizeaza o incizie de dimensiuni variabile, in zona de interes. Aceasta incizie va patrunde prin stratul cutanat si muscular, pana in regiunea de interes. Apoi, medicul chirurg va aborda focarul lezional, prin intermediul acestei incizii. Recuperarea dupa interventia chirurgicala clasica are o durata de aproximativ 12 saptamani.
- laparoscopica;
In cazul chirurgiei laparoscopice, chirurgul va aborda zona de interes prin intermediul unor incizii de mici dimensiuni. Prin acestea, medicul va introduce instrumentarul chirurgical necesar vizualizarii leziunii si efectuarii operatiei. Chirurgia laparoscopica este o procedura minim invaziva. Recuperarea dupa acest tip de interventie este mai rapida, pacientul putand relua activitatile cotidiene dupa aproximativ 4 saptamani.
Dupa interventia chirurgicala, medicul specialist poate recomanda, pentru o recuperare mai rapida:
- ingrijirea corecta a zonei de abord chirurgical;
- efectuarea unor sedinte de kinetoterapie;
- revenirea treptata la activitatile cotidiene.
Preventia pubalgiei
Pentru a preveni aparitia pubalgiei, persoanelor care efectueaza sporturi ce suprasolicita zona inghinala le este recomandata efectuarea unor exercitii pentru:
- intarirea musculaturii abdominale;
- imbunatatirea flexibilitatii;
- incalzirea organismului inainte de antrenament.
Informatiile despre o pregatire corecta inainte de antrenament, pentru a preveni dezvoltarea unei pubalgii atletice, pot fi obtinute de la medicul specialist. De asemenea, in functie de sportul practicat, este necesar a urmari cu atentie persoanele specializate in acest domeniu, care pot instrui cursantul despre modul corect in care se executa miscarile.
Pubalgia reprezinta o patologie caracterizata prin elongarea sau distrugerea structurilor din regiunea inghinala. In lipsa diagnosticarii si aplicarii unui tratament corespunzator, aceasta patologie se poate asocia cu aparitia unei hernii. Simptomul caracteristic al pubalgiei este reprezentat de durere. Persoanelor sportive, care prezinta simptomatologia caracteristica acestei patologii, le este indicata vizita la medicul specialist, pentru stabilirea diagnosticului. Tratamentul poate fi realizat atat nechirurgical, cat si chirurgical.
Bibliografie:
www.healthline.com, https://www.healthline.com/health/sports-injuries/pubalgia#prevention, accesat la data de 03.12.2022;
my.clevelandclinic.org, https://my.clevelandclinic.org/health/diseases/21873-sports-hernia, accesat la data de 03.12.2022;
www.verywellhealth.com, https://www.verywellhealth.com/what-is-pubalgia-5214416, accesat la data de 03.12.2022;
www.orthoinfo.aaos.org, https://orthoinfo.aaos.org/en/diseases–conditions/sports-hernia-athletic-pubalgia/, accesat la data de 03.12.2022.
kinetic handbook-patologii
