Plagiocefalie (sindromul capului turtit la bebelusi): ce este, de ce apare, cum se poate trata

Plagiocefalia reprezinta o deformare a capului bebelusului in care cutia craniana prezinta o forma anormala, neregulata si asimetrica. Apare atunci cand o parte a capului bebelusului este plata sau bombata in comparatie cu cealalta parte.

Extrem de sugestiv este chiar si numele afectiunii, alcatuit din structurile „plagio” si „cefalie”, ce inseamna „cap inclinat” sau „cap oblic”. Patologia se mai poate regasi, astfel, si sub denumirile clasice de cap deformat, cap turtit, cap plat sau cap asimetric.

Afla, in cele ce urmeaza, care sunt cauzele de aparitie ale plagiocefaliei, prin ce semne si simptome se poate distinge, care sunt metodele de diagnostic si tratament ale afectiunii, precum si ce sugestii de preventie pot fi utile.

Cauzele plagiocefaliei

Exista doua cauze principale care determina aparitia plagiocefaliei la bebelusi, precum si alti factori de risc care pot contribui la cresterea probabilitatii de a o dezvolta.

1. Pozitionarea prelungita a capului pe o parte

Bebelusii petrec mult timp dormind cu capul pe o singura parte, exercitand o presiune constanta, care duce in timp la deformarea craniului. Aceasta este cea mai frecventa cauza a plagiocefaliei, reprezentand peste 70% din cazuri.

2. Torticolisul congenital

In unele cazuri, bebelusii se pot naste cu torticolis congenital (o afectiune ce limiteaza miscarea gatului si capului). Astfel, capul ramane intors intr-o parte, incurajand deformarea cutiei craniene odata cu trecerea timpului.

Din cauza durerilor sau limitarii miscarilor, bebelusul va evita miscarea capului in directia opusa, fapt ce va accentua si mai mult problema.

3. Alti factori de risc care pot contribui la aparitia plagiocefaliei

Printre factorii de risc ce pot contribui la aparitia plagiocefaliei se numara:

  • Comprimare uterina (in perioada intrauterina);
  • Obezitatea mamei (in perioada intrauterina).

Simptomele plagiocefaliei (forma capului)

Tabloul clinic al plagiocefaliei include:

  • Asimetrie intre partile cutiei craniene (capului);
  • Capul are o forma neregulata, asimetrica;
  • Pozitionarea asimetrica a urechilor;
  • Bebelusul priveste mereu intr-o parte;
  • Dificultate/preferinta in miscarea gatului si capului intr-o singura parte (mai ales in torticolis);
  • Dificultate in alaptat din cauza rigiditatii gatului;
  • Iritabilitate si plans excesiv;
  • Intarziere in atingerea etapelor de dezvoltare.

Parintii trebuie sa fie intotdeauna atenti la astfel de simptome, pentru a initia un diagnostic precoce si a facilita o interventie cat mai rapida.

Diagnosticul plagiocefaliei

Diagnosticul se obtine, de obicei, printr-o evaluare realizata de catre medicul pediatru. Acesta nu realizeaza doar diagnosticul propriu-zis, ci si toate masuratorile capului. Totodata, evalueaza si mobilitatea gatului si preferinta pozitionarii acestuia intr-o directie sau alta.

Examinarea si palparea capului bebelusului in urmatoarele puncte poate releva urmatoarele deformari ale craniului:

  • Regiunea frontala: proeminenta sau bombata in mod neobisnuit;
  • Regiunile temporale: scufundari sau denivelari;
  • Regiunea parieto-occipitala: modificari de o parte sau de alta, precum si simetric (in brahicefalii);
  • Fata: asimetrii faciale;
  • Urechile: simetrie sau asimetrie;
  • Pielea din jurul urechilor: riduri care „aluneca” spre spatele capului.

Nu in ultimul rand, pentru a identifica posibilii factori de risc si cauza instalarii plagiocefaliei, medicul va investiga istoricul sarcinii, nasterii si eventualele traumatisme care ar fi putut cauza deformari craniene. Totodata, va efectua si testele neurologice pentru a exclude alte afectiuni.

Tratamentul plagiocefaliei

Tratamentele disponibile la momentul actual includ:

1. Repozitionarea capului

Alternarea pozitiei in care este asezat capul bebelusului la intervale regulate este metoda cea mai simpla, neinvaziva si eficienta de tratament a plagiocefaliei. Repozitionarea frecventa a capului si asezarea bebelusului pe burta (tummy time) reduce semnificativ presiunea si scade riscul de deformare in timp.

Este recomandata schimbarea la fiecare somn in primele luni de viata. Ulterior, aceasta frecventa poate fi scazuta. In plus, dormitul in marsupiu sau cosulet trebuie evitat pe cat posibil.

2. Masajul terapeutic pentru cap turtit

Masajul bland, dar eficient in zonele plate ale craniului poate ajuta la o modelare treptata si la corectarea asimetriei capului. Miscarea trebuie sa fie circulara, cu o presiune delicata, de 5-10 minute zilnic.

Miscarile ajuta la stimularea circulatiei sangvine, relaxarea muschilor si eliberarea tensiunii.

3.       Aparatele ortopedice personalizate (Casca anti-plagiocefalie)

plagio1

Pentru corectarea plagiocefaliei intr-un mod mai activ, la recomandara medicului neurochirurg pediatru, se pot folosi dispozitive ortopedice precum casca, intrucat ghideaza cresterea craniului intr-o forma simetrica. Casca ortopedica actioneaza prin redistribuirea presiunii si ghidarea cresterii craniului intr-o forma simetrica. Uneori se pot obtine rezultate chiar spectaculoase in corectarea plagiocefaliei, rezultate ce pot fi obtinute in aproximativ 2-3 luni de purtare continua (durata poate varia).

Casca se poarta in functie de recomandarile specialistului in ortezare si a medicului neurochirurg putand ajunge pana la 23 de ore pe zi, in general pe o durata de cateva luni, pana cand capul revine la o forma normala Potrivirea perfecta este esentiala, astfel ca acestea sunt personalizate, cea mai moderna tehnica fiind cea digitala, pe baza scanarilor 3D ale capului bebelusului si sunt realizate la comanda.

Pana la ce varsta se modeleaza capul bebelusului

Zona craniului cea mai predispusa la aplatizare este ceafa (zona occipitala) din cauza faptului ca nou-nascutul petrece majoritatea timpului stand pe spate . In aceasta zona, este prezenta fontanela posterioara , care se inchide  in jurul varstei de 2-3 luni. Restul Suturilor, in schimb, raman mobile pana la  fuzionarea completa, in jurul varstei de 12-18 luni.

Interventia precoce (ideal inca din  prima luna de viata) este esentiala atat pentru modelarea capului bebelusului, cat si pentru prevenirea asimetriilor craniene permanente (denivelarile capului bebelusului).

Efectele plagiocefaliei pe termen lung

Efectele pe termen lung ale plagiocefaliei netratate includ, in principiu, aspectul estetic si impactul emotional, nu doar cel functional. Din fericire, conform studiilor, majoritatea copiilor depasesc cu succes eventualele intarzieri in dezvoltarea motorie.

Cu toate acestea, diferentele evidente de forma si marime intre partile craniene pot persista si la varsta adulta daca nu se intervine corespunzator.  Aceste diferente de nivel intre zonele craniene pot crea impresia unui cap asimetric sau de marime neuniforma intre parti (inclusiv un cap mare la bebelusi si, ulterior, la copii si adulti).Astfel, pe langa aspectul inestetic, acest lucru poate cauza probleme emotionale si de incredere de sine.

Bebe intoarce capul stanga-dreapta?

Daca bebelusul nu poate intoarce capul atat in stanga cat si in dreapta  cel mai probabil sufera de torticolis muscular sau torticolis postural. Aceste afectiuni limiteaza miscarea capului doar intr-o parte si duc in timp la asimetrii ale craniului sau chiar la plagiocefalie.

Cap alungit la bebelusi

Un cap alungit sau dolicocefalic la bebelusi de obicei nu reprezinta un motiv de ingrijorare. Forma craniului este influentata atat genetic, cat si de factori externi. Astfel, un cap usor alungit poate fi normal pentru bebelusi.

Cu toate acestea, daca se observa o alungire excesiva, asimetrie evidenta sau aplatizare la nivelul foilor parietale, ar putea fi vorba despre scafocefalie (o forma usoara de craniosinostoza/ inchiderea prematura a suturilor craniene).

Pentru a putea afla cauza exacta, este intotdeauna nevoie de un consult de specialitate.

Alte afectiuni similare plagiocefaliei

plagio2

Printre cele mai frecvente afectiuni ce pot fi confundate cu plagiocefalia se numara:

  • Brahicefalia: capul apare scurt si larg, din cauza imbinarii premature a suturilor craniene;
  • Scafocefalia: cap alungit din cauza imbinarii premature a suturilor sagitale;
  • Craniosinostoza: imbinarea prematura a suturilor craniene;
  • Torticolis: contracturi musculare ce limiteaza miscarea gatului si capului.

De obicei, medicul pediatru poate diagnostica usor o plagiocefalie si o poate diferentia de alte afectiuni (ex: brahicefalia la bebelusi). In cazuri mai severe sau complexe, pot fi necesare investigatii suplimentare, precum ecografie transfontanelara, CT scan, RMN sau analize genetice pentru un diagnostic definitiv.

Plagiocefalia la adulti

Cazurile de plagiocefalie la adulti sunt extrem de rare, aparand de obicei ca urmare a unui traumatism cranian. Spre deosebire de bebelusi, la adulti craniul este complet format, iar oasele sunt solide.

Prin urmare, singura optiune de tratament pentru corectarea plagiocefaliei la adulti o reprezinta procedurile chirurgicale de cranioplastie. Acestea presupun reconstructia craniului prin indepartarea, repozitionarea sau adaugarea unor fragmente osoase pentru a obtine simetria.

Desi rar intalnita, plagiocefalia poate reprezenta o problema estetica importanta pentru adulti, afectand increderea de sine si calitatea vietii. Din fericire, tehnicile moderne de chirurgie craniofaciala ofera rezultate satisfacatoare.

Prevenirea plagiocefaliei

Pentru a preveni deformarea capului celui mic sau a atenua progresul defectului, exista cateva metode care pot fi eficiente:

  • Alternarea pozitiei de dormit la fiecare somn;
  • Limitarea timpul petrecut pe spate sau in pozitii fixe;
  • Stimularea miscarii capului (ex: aratandu-i bebelusului jucarii colorate sau provocand sunete diverse);
  • Mentinerea bebelusului pe burta (tummy time) pentru intarirea muschilor membrelor superioare si a centurii scapulare, a muschilor gatului si spatelui.
  • Masarea usoara, conform indicatiilor medicului pediatru.

In concluzie, daca sunt prezente simptome specifice plagiocefaliei, cel mai bine este programarea cat mai rapida pentru o evaluare completa de specialitate. Astfel, se poate obtine un diagnostic cert si se poate permite initierea precoce a tratamentului pentru un rezultat terapeutic optim.

 

 

Bibliografie:

https://www.childrenshospital.org/conditions/plagiocephaly#:~:text=Plagiocephaly%20develops%20when%20an%20infant’s,whose%20skulls%20are%20especially%20pliable.

https://www.nhs.uk/conditions/plagiocephaly-brachycephaly/

https://www.hopkinsmedicine.org/health/conditions-and-diseases/deformational-plagiocephaly

https://kidshealth.org/en/parents/positional-plagiocephaly.html

https://my.clevelandclinic.org/health/diseases/10691-plagiocephaly-flat-head-syndrome

https://raisingchildren.net.au/newborns/health-daily-care/health-concerns/plagiocephaly

https://familydoctor.org/condition/plagiocephaly/

https://www.rch.org.au/kidsinfo/fact_sheets/plagiocephaly_misshapen_head/

https://www.massgeneral.org/children/plagiocephaly

https://www.gosh.nhs.uk/conditions-and-treatments/conditions-we-treat/positional-plagiocephaly/

DESCOPERA articole
Citeste ultimele noutati.