Luxatia congenitala de sold

Este una dintre cele mai frecvente malformatii congenitale ale aparatului locomotor.

Patogenia acestei afectiuni recunoaste urmatoarele posibilitati: o disostoza a centurii pelviene, reprezentata de lipsa articulatiei dintre capul femural si osul iliac, prin aplazia sau hipoplazia cotilului sau a capului femural; pozitionari vicioase ale membrelor inferioare in timpul vietii intrauterine (in lunile a IV-a si a V-a) care duc la lipsa presiunii capului femural pe cotil.

Exista 2 forme:

  1. Displazia luxanta de sold
  2. Luxatia congenitala de sold

Acestea pot fi unilaterale (mai ales la nivelul soldului stang) sau bilaterale (sunt cele mai frecvente).

  1. Displazia luxanta de sold

Este determinata de o hipoplazie a cavitatii cotiloide si o modificare a capului femural in articulatie. La nastere, simptomatologia este minima, luxatia propriu-zisa producandu-se in lunile urmatoare. Prognosticul acestei forme, daca este depistata imediat dupa nastere, este favorabil prin posturare in abductie a membrelor inferioare.

  1. Luxatia congenitala de sold

Semne si simptome

Acestea pot fi numeroase:

  • Pliurile interne ale coapsei sunt asimetrice sau inegale numeric (sunt mai multe de partea cu luxatie), datorita relaxarii muschilor adductori de partea luxata.
  • La fetite se observa inclinarea fantei vulvare spre partea luxata.
  • Santul interfesier este oblic pe axul longitudinal al corpului.
  • Membrele inferioare sunt inegale in lungime (in forma unilaterala).
  • Medicul poate evidentia aceasta afectiune prin efectuarea a diverse teste functionale, cum ar fi: Semnul Ortolani si Semnul lui Ombredanne
  • Laxitate articulara mare, care da un grad de amplitudine foarte mare pentru miscarile de rotatie interna, rotatie externa (fiecare dintre ele are cate 90 de grade amplitudine) si adductie (mersul cu picioarele in adductie inseamna inspre interior).
  • Limitarea marcata a miscarii abductiei (la sugarul de cateva luni, gradul de amplitudine este de maxim 25-30 de grade).
  • Dupa varsta de 1 an apare semnul Trendelenburg.
  • Acesti copii incep sa mearga mai tarziu (la 18-20 de luni).
  • Mers schiopatat, caracteristic: in luxatia unilaterala, in momentul de sprijin pe membrul inferior luxat, umarul din partea respectiva se inclina si el in aceeasi parte.. in luxatia bilaterala, inclinarea umerilor alterneaza in raport cu membrul inferior de sprijin (mersul “de rata”).
  • La copiii mai mari se asociaza adductia coapselor, lordoza lombara (din cauza bascularii anterioare a bazinului in timpul mersului), durere si oboseala in timpul mersului.

Diagnostic

Examenul radiologic se efectueaza dupa varsta de 3 luni (atunci cand apare nucleul de crestere la nivelul capului femural). Se evidentiaza modificari ale raporturilor anatomice dintre femur si osul iliac; situarea nucleului de crestere in afara cadranului infero-intern (unde se gaseste in mod normal). Daca luxatia congenitala de sold este diagnosticata precoce si tratamentul este inceput imediat, se poate vindeca fara sechele. Daca insa este depistata tardiv, mai ales dupa inceperea mersului, lasa sechele functionale grave.

Tratament

Exista trei variante, in functie de recomandarea specialistului

Tratament ortopedic: difera in functie de varsta la care este diagnosticata luxatia congenitala de sold si este realizat de medical ortoped pediatru

  • Kinetoterapie – Se va incepe precoce tratamentul, la recomandarea medicului ortoped pediatru si a celui de recuperare medicala. Se vor realiza exercitii specifice si personalizate in vederea corectareii deficientei, precum si a intregului lant cinematic pentru a evita aparitia tulburarilor de postura si mers.
  • Exercitii pentru tonifierea musculaturii paravertebrale.
  • Exercitii de mers
  • Program kinetic “de intretinere”, efectuat pana postbubertar

Recomandari pentru parinti: copilul va fi lasat sa mearga numai atunci cand mersul este stabil; se vor evita caderile (pot provoca subluxatii).

Tratament chirurgical: se recomanda in cazurile ireductibile sau in care depistarea s-a facut dupa inceperea mersului.

 

Surse de informatie:

  • Kinetoterapia in pediatrie, Doina Muresan, Editura Fundatiei Romania de maine, Buc, 2009

Consultant: Dr. Ioana Iordache, medic specialist recuperare medicala, Kinetic Sport & Medicine