Muschiul deltoid: localizare, forma, cauze ale durerii

Muschiul deltoid este unul dintre principalii muschi ai umarului. Acesta are multiple functii, printre care mobilitatea bratului si a umarului. Fiind un muschi cu multiple roluri si o anatomie complexa, accidentarile sunt destul de frecvente. Apar mai des la sportivi, precum inotatori sau tenismeni, dar se intalnesc deseori si la persoanele care nu practica un sport de performanta. Cunoasterea si intelegerea anatomiei acestuia pot contribui la prevenirea multora dintre afectiunile specifice muschiului deltoid.

Localizarea muschiului deltoid

Muschiul deltoid este un muschi scheletic localizat la nivelul umarului. Este pozitionat superficial si acopera zona anterioara, posterioara si laterala a articulatiei umarului. Prin intermediul tendoanelor sale, acesta este inserat la nivelul mai multor oase:

  • clavicula – osul situat in zonele laterale, sub gat;
  • humerusul – osul bratului;
  • scapula (omoplatul).

deltoid2

In partea superioara, tendoanele deltoidului sunt inserate la nivelul claviculei si al scapulei, iar inferior, insertia acestuia este la nivelul humerusului. Inervatia muschiului este realizata de nervul axilar, o ramura a plexului brahial. Afectarea acestui nerv poate conduce la paralizia muschiului.

Muschiul deltoid prezinta 3 portiuni:

  • anterioara;
  • laterala;

deltoid4

Zona anterioara

Partea anterioara este inserata la nivelul claviculei. Fibrele musculare permit realizarea flexiei si a rotatiei interne a bratului.

Zona laterala

Fibrele musculare laterale sunt inserate la nivelul acromionului (zona a omoplatului). Acestea sunt implicate in miscarea de abductie, adica indepartarea bratului de corp.

Zona posterioara

Portiunea posterioara este inserata la nivelul scapulei. Miscarile specifice sunt cele de extensie si de rotatie externa a bratului.

Forma muschiului deltoid

Muschiul deltoid are o forma triunghiulara si este asemanator cu litera greceasca „delta” (Δ). Baza este formata din portiunea superioara, care se afla imediat sub tegument. Varful este situat inferior si este reprezentat de tendonul care se afla inserat la nivelul humerusului.

Desi este asemanator unui triunghi, muschiul deltoid confera umarului o forma rotunjita. La sportivii care antreneaza musculatura bratelor si a trunchiului, muschiul deltoid este destul de vizibil. Acesta contureaza simetric umarul si confera un aspect bine definit.

deltoid1

Functiile muschiului deltoid

O mica parte a muschiului deltoid este inserat la nivel osos, ceea ce face posibila efectuarea unei varietati crescute de miscari. Cea mai importanta miscare a muschiului deltoid este cea de abductie, acesta fiind principalul muschi abductor al bratului. Insa, deltoidul nu poate initia abductia bratului, fiind necesara implicarea muschiului supraspinos. Acesta permite abductia pana la 15 grade, iar pentru o miscare cu o amplitudine mai crescuta este necesar muschiul deltoid.

Alte miscari la care participa muschiul deltoid sunt reprezentate de:

  • flexie;
  • extensie;
  • rotatie interna;
  • rotatie externa.

Este important de mentionat ca pentru realizarea miscarilor umarului si ale bratului, participa si alti muschi, nu doar deltoidul. Cei mai importanti sunt muschii coafei rotatorilor:

  • muschiul subscapular;
  • muschiul infraspinos;
  • muschiul supraspinos;
  • muschiul rotund mic.

Alte roluri ale muschiului deltoid sunt:

  • stabilizeaza si protejeaza articulatia umarului;
  • previne dislocarea componentelor articulare – in special cand sunt ridicate greutati.

Cauzele durerii muschiului deltoid

Aproximativ un sfert din populatie se confrunta la un moment dat in viata cu leziuni ale muschiului deltoid. Printre factorii de risc care predispun la aparitia afectiunilor musculare se afla:

  • genul feminin;
  • varsta intre 40-60 de ani;
  • diabet zaharat;
  • artrita reumatoida;
  • boli tiroidiene.

Cele mai multe leziuni ale acestui muschi al umarului sunt prezente la sportivi. Leziunile sunt cauzate de miscari repetitive sau bruste ale umarului, asa cum se intampla in sporturi, precum:

  • tenis;
  • inot;
  • culturism;

Frecvent, leziunile musculare apar ca urmare a suprasolicitarii musculaturii. Insa, intinderea sau ruptura musculara poate fi cauzata si de:

  • efectuarea unor miscari gresite;
  • nerespectarea perioadelor de odihna si de refacere musculara;
  • lipsa echipamentului adecvat;
  • omiterea exercitiilor de incalzire a musculaturii.

Principalele afectiuni ale muschiului deltoid

Tendinita

Tendinita este o afectiune care consta in inflamarea tendonului muschiului deltoid. Aceasta apare in majoritatea cazurilor ca urmare a suprasolicitarii si a realizarii miscarilor repetitive.

Printre manifestarile caracteristice ale tendinitei se afla:

  • sensibilitate la atingere;
  • durere;
  • miscarea greoaie a bratului;
  • tumefactie (umflare).

Rupturi musculare

Ruptura musculara reprezinta deteriorarea fibrelor musculare. In functie de numarul de fibre musculare afectate, aceasta poate fi clasificata in:

  • intindere musculara;
  • ruptura partiala;
  • ruptura totala.

O intindere musculara face referire la leziunea unui numar mic de fibre. Aceasta apare ca urmare a unui efort intensiv sau prin omiterea realizarii exercitiilor de incalzire inainte de antrenament. O ruptura partiala consta in degradarea unei proportii mai mari de fibre musculare comparativ cu intinderea, in timp ce intr-o ruptura totala, intregul muschi este afectat.

Optiunile de tratament variaza in functie de severitatea afectarii muschiului. In cazurile usoare sunt recomandate:

  • repausul;
  • aplicarea compreselor reci;

In cazurile severe, in care se produce ruptura totala, este necesara interventia chirurgicala.

Paralizia

Lezarea nervului care inerveaza muschiul deltoid conduce la afectarea mobilitatii umarului si a bratului. Principalul semn al paraliziei consta in aspectul de umar cazut, cunoscut ca „umar in epolet”. Cand sunt afectate mai multe fibre nervoase ale plexului brahial, se poate observa si bratul care atarna inert.

Principale cauze ale lezarii nervului axilar care inerveaza muschiul deltoid pot fi:

  • traumatismele;
  • fractura humerusului;
  • presiune excesiva asupra nervului – utilizarea excesiva a carjelor;
  • complicatiile interventiei chirurgicale;

Principala complicatie a paraliziei muschiului deltoid consta in subluxatia articulatiei umarului. Aceasta apare ca urmare a faptului ca muschiul nu mai asigura stabilitatea articulatiei.

Alte afectiuni asociate cu durerea de umar

Durerea umarului poate fi prezenta si ca urmare a unor patologii care nu afecteaza direct musculatura sau articulatia. In aceste situatii, este resimtita durerea care iradiaza la acest nivel. Printre bolile care determina durere la nivelul umarului se afla:

  • infarctul miocardic;
  • refluxul gastro-esofagian (rar);
  • carcinomul pulmonar.

Remedii pentru reducerea durerii

Durerea reprezinta principalul simptom al afectiunilor musculare. O durere minora cauzata de intinderea musculaturii sau suprasolicitarea articulatiei se remite spontan in cateva zile. Insa, daca durerea persista, este necesar a consulta medicul pentru a determina cauza acesteia.

Pentru reducerea disconfortului de la nivelul umarului, se poate apela la cateva metode, precum:

  • repaus;
  • aplicarea compreselor reci (cu gheata) – gheata nu se aplica direct pe piele, ci se pune intr-un prosop;
  • utilizarea cremelor cu antiinflamator (nu se maseaza viguros, ci se aplica crema bland, prin miscari fine);
  • administrarea analgezicelor si antiinflamatoarelor.

De cele mai multe ori, durerea la nivelul umarului necesita efectuarea unor sedinte de kinetoterapie si fizioterapie. Este de preferat ca sedintele de kinetoterapie sa fie recomandate de catre un medic ortoped sau un medic specializat in medicina fizica si de reabilitare.

O echipa formata din specialisti, precum medic, kinetoterapeut, fizioterapeut, stabileste care sunt cele mai eficiente metode de recuperare pentru fiecare pacient. In acest mod, se obtine un plan terapeutic personalizat, in functie de severitatea afectiunii.

Kinetoterapia

Kinetoterapia este o terapie care utilizeaza diferite miscari care contribuie la ameliorarea mobilitatii si la reducerea durerii. Aceasta consta in realizarea unor:

  • miscari pasive – cu ajutorul kinetoterapeutului, care sustine pacientul;
  • miscari active – pacientul realizeaza singur miscarile.

deltoid3

Obiectivele unei sedinte de kinetoterapie constau in:

  • tonifierea musculaturii;
  • imbunatatirea rezistentei musculare;
  • relaxarea musculaturii;
  • cresterea mobilitatii articulare.

O sedinta de kinetoterapie dureaza aproximativ 50 de minute. Inca de la inceput, pacientului ii este prezentat planul si ii sunt explicate exercitiile care vor avea loc. Pe tot parcursul sedintei, exercitiile sunt adaptate, astfel incat pacientul sa nu resimta disconfort sau durere.

Avantajele kinetoterapiei sunt multiple, atat in cadrul recuperarii mobilitatii in afectiunile umarului, dar si pentru intregul organism. Astfel, printre beneficiile acestei terapii se afla:

  • imbunatatirea posturii;
  • cresterea capacitatii de efort;
  • mentinerea unei greutati optime,
  • imbunatatirea starii de spirit.

Fizioterapia

Fizioterapie este o forma terapeutica care utilizeaza anumiti agenti fizici pentru recuperarea in afectiunile musculo-scheletale. Astfel, la baza fizioterapiei se regasesc:

  • apele minerale;
  • namolul;
  • curentul electric;
  • factorii mecanici;
  • caldura;

Printre principalele proceduri de fizioterapie care pot reduce durerea se afla:

  • terapia cu laser;
  • terapia cu ultrasunete;
  • terapia diamagnetica;
  • electrostimularea;
  • crioterapia;

Echipa formata din medic si fizioterapeut realizeaza o schema terapeutica personalizata fiecarui pacient, corespunzator nevoilor medicale ale acestuia. Printre beneficiile fizioterapiei se afla:

  • efectul antialgic (calmarea durerii);
  • proprietatile antiinflamatorii;
  • relaxarea musculaturii;
  • reducerea tumefactiei (umflaturii).

Fizioterapia contribuie la reducerea simptomelor ce creeaza disconfort, dar are rol si in:

  • imbunatatirea mobilitatii;
  • cresterea fortei musculare;
  • tonifierea musculaturii.

Prevenirea accidentarilor

Afectiunile muschiului deltoid pot fi prevenite prin adoptarea unor obiceiuri, cum sunt:

  • efectuarea exercitiilor de incalzire inainte de antrenament;
  • purtarea materialului de protectie;
  • evitarea miscarilor repetitive;
  • respectarea perioadelor de odihna;
  • mentinerea unei posturi

De asemenea, este important ca exercitiile fizice sa fie oprite cand apare durerea. Efectuarea exercitiilor in prezenta unor simptome ce creeaza disconfort semnificativ poate conduce la complicatii severe si la o perioada de recuperare mai indelungata si mai costisitoare. Inca de la primele semne si simptome este indicat a consulta medicul si a respecta indicatiile acestuia.

Miscarile umarului si ale bratului sunt realizate in special de catre muschiul deltoid. Acest muschi, de forma triunghiulara, este localizat in plan superficial la nivelul umarului. Este principalul muschi abductor al bratului, dar participa si la miscarile de flexie, extensie, rotatie interna si externa. Cauzele durerii acestuia sunt adeseori reprezentate de suprasolicitare sau leziuni traumatice. Leziunile musculare pot fi prevenite prin respectarea tuturor etapelor specifice antrenamentelor si prin evitarea efectuarii miscarilor repetitive. Poti preveni accidentarile si prin efectuarea unor sedinte de kinetoterapie, prin intermediul carora sa cresti tonusul si rezistenta musculara. Consulta o echipa de specialisti (medic, kinetoterapeut) si afla care sunt cele mai potrivite metode prin care poti avea grija de umarul tau.

 

 

Bibliografie:

clevelandclinic.org, https://my.clevelandclinic.org/health/body/21875-deltoid-muscles, accesat la data 16.10.2023;

kenhub.com, https://www.kenhub.com/en/library/anatomy/the-deltoid-muscle, accesat la data 16.10.2023;

medicalnewstoday.com, https://www.medicalnewstoday.com/articles/322031#symptoms, accesat la data 16.10.2023;

webmd.com, https://www.webmd.com/fitness-exercise/deltoid-muscle-what-to-know, accesat la data 16.10.2023;

medicalnewstoday.com, https://www.medicalnewstoday.com/articles/322031, accesat la data 16.10.2023.

DESCOPERA articole
Citeste ultimele noutati.