Pareza flasca

• Leziunile nervilor periferici. Sectiunile, compresiile sau intinderile intrerup transmiterea comenzii catre muschi.
• Radiculopatiile. Compresia unei radacini nervoase prin hernie de disc sau prin stenoza produce deficit pe teritoriul corespunzator.
• Leziunile de plex. Traumatismele plexului brahial sau ale plexului lombosacrat afecteaza simultan mai multe grupe musculare.
• Polineuropatiile. Afectarea difuza a nervilor, inclusiv formele inflamatorii acute, evolueaza cu slabiciune progresiva.
• Faza acuta dupa leziunea medulara. In socul spinal, membrele sunt initial flasce, iar tonusul poate creste ulterior.
• Bolile de neuron motor. Degenerarea celulelor din cornul anterior al maduvei produce slabiciune, atrofie si fasciculatii.
• Afectiunile jonctiunii neuromusculare. Acestea perturba transmiterea semnalului catre fibra musculara.
• Cauzele metabolice si toxice. Dezechilibrele electrolitice, unele infectii si anumite substante pot induce slabiciune flasca.

• Scaderea fortei musculare. Pacientul nu poate ridica membrul, nu poate apuca ferm si nu isi poate sustine greutatea corpului.
• Tonusul muscular diminuat. Muschiul este moale, membrul atarna, iar mobilizarea pasiva intampina o rezistenta minima.
• Reflexele reduse sau absente. Raspunsul la percutia tendonului este slab ori lipseste complet.
• Atrofia musculara. Masa musculara scade vizibil in saptamanile care urmeaza instalarii deficitului.
• Hipermobilitatea articulara. Lipsa sustinerii musculare permite miscari pasive de amplitudine excesiva.
• Tulburarile de sensibilitate asociate. Amorteala si furnicaturile apar atunci cand este afectata si componenta senzitiva a nervului.
• Fasciculatiile. Sunt contractii fine, vizibile sub piele, prezente in unele afectiuni ale neuronului motor.
• Limitarea autonomiei. Mersul, imbracatul si activitatile zilnice devin dificile sau imposibile fara sprijin.

Diagnosticul apartine medicului neurolog, care stabileste nivelul leziunii prin examen clinic, prin testarea fortei musculare si prin evaluarea reflexelor, iar confirmarea se obtine prin electromiografie, studii de conducere nervoasa si investigatii imagistice. Medicul ortoped intervine in deficitele aparute dupa traumatisme, iar medicul de recuperare medicala coordoneaza programul functional.

Instalarea brusca a slabiciunii musculare impune prezentarea de urgenta la spital, mai ales atunci cand deficitul progreseaza rapid, cuprinde ambele membre inferioare sau afecteaza respiratia si inghitirea.

• Tratamentul cauzei. Abordarea medicala sau chirurgicala a leziunii nervoase, a compresiei ori a bolii de fond.
• Kinetoterapia personalizata. Se incepe cu mobilizari pasive, urmate de exercitii active asistate si de tonifiere progresiva.
• Prevenirea retracturilor. Posturari corecte, mentinerea amplitudinii articulare si protejarea articulatiilor lipsite de sustinere.
• Electrostimularea. Mentine troficitatea musculara in perioada in care activarea voluntara lipseste sau este minima.
• Biofeedbackul. Ii confirma pacientului aparitia primelor contractii voluntare si sustine reeducarea.
• Ortezele si dispozitivele de asistare. Sustin segmentul afectat si fac posibile mersul si gesturile zilnice.
• Terapia ocupationala. Presupune reinvatarea activitatilor curente si adaptarea mediului de acasa.
• Reevaluarea periodica. Urmarirea evolutiei permite ajustarea programului pe masura reinervarii.

Un muschi lipsit de comanda nervoasa pierde masa rapid, iar fereastra in care reinervarea poate fi sustinuta prin program de recuperare este limitata, motiv pentru care dozarea exercitiilor conteaza la fel de mult ca inceperea lor din timp. Medicii si kinetoterapeutii Kinetic evalueaza gradul deficitului si stabilesc cat, cum si cand se lucreaza, pe masura ce forta incepe sa revina.