Kinesiofobia

• Experiente dureroase sau traumatice: entorse, fracturi, rupturi musculare, accidente, luxatii, leziuni de ligament sau episoade severe de durere pot determina asocierea miscarii cu pericolul.
• Durere persistenta: durerile lombare, cervicale, articulare sau musculare care continua mai mult timp pot face pacientul sa evite activitatile considerate riscante.
• Recuperare dupa operatie: interventiile ortopedice, precum protezarea de genunchi sau sold, reconstructia ligamentului incrucisat ori chirurgia coloanei, pot fi urmate de teama de a mobiliza zona operata.
• Informatii insuficiente despre recuperare: lipsa intelegerii etapelor de vindecare, a limitelor reale de efort sau a exercitiilor sigure poate creste anxietatea legata de miscare.
• Teama de recidiva: sportivii si persoanele active pot evita reluarea efortului de teama ca leziunea se va repeta.
• Anxietatea si stresul: acestea pot amplifica atentia asupra senzatiilor corporale si pot face durerea sa fie perceputa ca un semnal mai puternic de amenintare.

• Evitarea miscarilor: pacientul evita gesturi obisnuite, precum aplecarea, mersul mai rapid, urcatul scarilor, ridicarea bratului sau sprijinul pe un picior.
• Rigiditate si limitarea mobilitatii: zona afectata este miscata foarte putin, iar miscarile devin ezitante, rigide sau prea prudente.
• Scaderea fortei musculare: inactivitatea prelungita poate reduce forta, rezistenta si stabilitatea articulatiilor.
• Anxietate in timpul efortului: apar ingrijorare, tensiune musculara, anticiparea durerii sau teama inainte de a efectua o anumita miscare.
• Dependenta de ajutor: unele persoane pot evita activitatile cotidiene si pot solicita sprijin pentru gesturi pe care, fizic, le-ar putea relua gradual.
• Reducerea calitatii vietii: limitarea activitatii profesionale, sociale, sportive sau familiale poate afecta autonomia si increderea in propriul corp.

Kinesiofobia poate fi evaluata de medicul de recuperare medicala, ortoped, neurolog sau reumatolog, in functie de afectiunea care a provocat durerea ori limitarea functionala. Kinetoterapeutul are un rol important in identificarea miscarilor evitate, a restrictiilor functionale si a nivelului de incredere al pacientului in miscare.

In situatiile in care frica, anxietatea sau evitarea activitatilor afecteaza semnificativ viata de zi cu zi, poate fi necesara si evaluarea de catre psiholog sau psihoterapeut. Diagnosticul corect presupune excluderea unei leziuni acute, a unei complicatii postoperatorii sau a unei alte cauze medicale care ar necesita limitarea temporara a efortului.

• Evaluare medicala si functionala, pentru identificarea afectiunii de baza si stabilirea miscarii sigure.
• Educatie terapeutica, pentru intelegerea relatiei dintre durere, vindecare, efort si miscare controlata.
• Kinetoterapie personalizata, cu exercitii adaptate mobilitatii, fortei si tolerantei actuale la efort.
• Expunere progresiva la miscare, prin reluarea treptata a gesturilor evitate, fara fortare si cu obiective realiste.
• Fizioterapie, atunci cand este recomandata pentru reducerea durerii si facilitarea participarii la programul de recuperare.
• Reeducare posturala si functionala, pentru corectarea mersului, a echilibrului, a aplecarii si a gesturilor cotidiene.
• Suport psihologic, pentru gestionarea anxietatii, a fricii de accidentare si a gandurilor negative legate de durere.

Recuperarea eficienta nu presupune evitarea completa a miscarii, ci reluarea ei in conditii sigure, adaptate afectiunii si nivelului functional al pacientului. Un plan personalizat de fizioterapie poate contribui la controlul durerii, cresterea mobilitatii si recapatarea increderii necesare pentru revenirea treptata la activitatile zilnice.