Dismetria

• Afectiunile cerebelului. Accidentul vascular cerebral, tumorile sau traumatismele la acest nivel perturba direct controlul fin al miscarii.
• Scleroza multipla. Leziunile demielinizante afecteaza frecvent caile cerebeloase si produc tremor si imprecizie.
• Ataxiile ereditare. Bolile degenerative cu transmitere genetica evolueaza cu tulburari progresive de coordonare.
• Consumul cronic de alcool. Degenerarea cerebeloasa alcoolica reprezinta una dintre cauzele frecvente la adult.
• Efectele unor medicamente. Anumite tratamente anticonvulsivante si sedative pot induce tulburari de coordonare reversibile.
• Leziunile caii proprioceptive. Pierderea informatiei despre pozitia segmentelor produce o forma de imprecizie accentuata la intuneric.
• Infectiile si procesele inflamatorii. Cerebelitele, in special la copii, pot debuta brusc cu tulburari de coordonare.
• Deficitul de vitamina B12 si alte carente. Afecteaza caile nervoase implicate in controlul miscarii.

• Ratarea tintei. Pacientul depaseste sau nu ajunge la obiectul spre care duce mana, la testul index-nas sau in gesturile zilnice.
• Tremor la apropierea de obiectiv. Oscilatiile se accentueaza in ultima parte a miscarii, cand precizia devine necesara.
• Dificultati la gesturile fine. Scrisul, incheiatul nasturilor, folosirea tacamurilor sau turnarea unui lichid devin greu de controlat.
• Mers cu baza largita. Pasii devin inegali, iar pacientul isi departeaza picioarele pentru a castiga stabilitate.
• Imprecizia miscarii membrelor inferioare. Apare la urcatul scarilor, la pasirea peste un obstacol sau la testul calcai-genunchi.
• Vorbire sacadata. Cand este afectata si musculatura implicata in vorbire, ritmul si intensitatea devin neregulate.
• Oboseala la efectuarea activitatilor. Corectiile repetate consuma energie si prelungesc durata fiecarui gest.
• Risc crescut de cadere. Combinatia dintre imprecizie si instabilitate reduce siguranta deplasarii.

Diagnosticul apartine medicului neurolog, care evalueaza coordonarea prin teste clinice specifice, stabileste daca originea este cerebeloasa sau proprioceptiva si completeaza examinarea cu imagistica prin rezonanta magnetica, analize de sange sau investigatii genetice, in functie de suspiciune.

Medicul de recuperare medicala preia pacientul pentru programul functional, iar in cazul copiilor se implica si medicul neurolog pediatru. Kinetoterapeutul evalueaza impactul asupra mersului, echilibrului si autonomiei in activitatile zilnice, iar logopedul intervine cand este afectata si vorbirea.

• Tratamentul afectiunii de baza. Abordarea cauzei neurologice, metabolice sau toxice ramane prioritara.
• Kinetoterapie personalizata. Exercitii de coordonare, control al amplitudinii si precizie a gestului, cu dificultate crescuta gradat.
• Reeducarea echilibrului si a mersului. Antrenament pe suprafete si conditii variate, cu masuri de prevenire a caderilor.
• Terapie ocupationala. Reinvatarea gesturilor zilnice si adaptarea obiectelor folosite acasa.
• Exercitii cu feedback vizual. Vederea compenseaza partial informatia lipsa si ajuta la corectarea traiectoriei.
• Utilizarea greutatilor si a rezistentei usoare. Pot reduce amplitudinea oscilatiilor in unele forme de tremor de intentie.
• Logopedie. Indicata atunci cand ritmul si claritatea vorbirii sunt afectate.
• Dispozitive de asistare. Bastonul, cadrul de mers sau adaptarile casnice cresc siguranta si autonomia.

Imprecizia gestului nu se corecteaza prin repetarea la intamplare a acelorasi miscari, pentru ca mecanismul afectat difera de la o cauza la alta: o leziune cerebeloasa cere alt tip de antrenament decat o pierdere a informatiei proprioceptive. Alegerea exercitiilor, a nivelului de dificultate si a masurilor de siguranta pentru mers porneste de la evaluare, iar serviciile de recuperare acopera exact aceasta trecere de la diagnostic la program aplicat.