Alodinia

• Neuropatia periferica. Afectarea fibrelor nervoase, frecvent in contextul diabetului zaharat, modifica modul in care sunt transmise semnalele tactile.
• Nevralgia postherpetica. Dupa episodul de zona zoster, zona afectata poate ramane dureroasa la cea mai usoara atingere.
• Sindromul dureros regional complex. Aparut dupa traumatisme sau interventii la nivelul unui membru, se insoteste frecvent de alodinie marcata.
• Sensibilizarea centrala. Amplificarea prelucrarii semnalelor la nivelul maduvei si creierului coboara pragul la care un stimul devine dureros.
• Fibromialgia. Durerea difuza se asociaza adesea cu sensibilitate crescuta la atingere si presiune.
• Leziuni ale nervilor periferici. Compresiile, sectiunile sau cicatricile postoperatorii pot genera semnale anormale.
• Migrena. In timpul crizei, multi pacienti nu suporta atingerea scalpului, pieptanarea sau purtarea ochelarilor.
• Afectiuni ale sistemului nervos central. Accidentul vascular cerebral, scleroza multipla sau leziunile medulare pot modifica perceptia durerii.

• Durere la atingere usoara. Contactul cu degetele, cu asternutul sau cu imbracamintea devine neplacut sau chiar insuportabil.
• Disconfort la curentii de aer. Ventilatia, vantul sau miscarea aerului pot declansa durerea in zona afectata.
• Sensibilitate la variatii de temperatura. Apa calduta sau o suprafata usor rece provoaca durere disproportionata.
• Durere la presiune minima. Sprijinirea membrului, purtarea ceasului sau a sosetelor devine dificila.
• Persistenta dupa incetarea stimulului. Senzatia dureroasa poate continua secunde sau minute dupa ce contactul a incetat.
• Evitarea zonei afectate. Pacientul isi protejeaza regiunea, o mentine imobila si isi modifica gesturile zilnice.
• Tulburari de somn si oboseala. Contactul cu asternutul in timpul noptii intretine treziri repetate si epuizare.
• Anxietate si teama de miscare. Anticiparea durerii poate duce la reducerea activitatii si la izolare.

Evaluarea revine medicului neurolog, care stabileste mecanismul durerii si identifica afectiunea de baza prin examen clinic, testare a sensibilitatii si, atunci cand este necesar, electromiografie sau studii de conducere nervoasa. Medicul algolog, din cadrul centrelor de terapie a durerii, intervine in formele persistente.

Medicul de recuperare medicala, medicul ortoped si medicul reumatolog se implica in functie de context, iar medicul dermatolog sau infectionist atunci cand exista antecedente de zona zoster. Kinetoterapeutul evalueaza limitarile functionale, zonele evitate si toleranta reala la contact si la miscare.

• Tratamentul afectiunii de baza. Controlul diabetului, al infectiei sau al bolii neurologice reduce sursa semnalelor anormale.
• Medicatie pentru durerea neuropata. Se prescrie exclusiv de medic, deoarece analgezicele obisnuite au adesea efect limitat in acest tip de durere.
• Desensibilizare progresiva. Expunerea treptata la texturi, presiuni si temperaturi diferite ajuta sistemul nervos sa reinvete perceptia normala.
• Kinetoterapie personalizata. Mentine mobilitatea si forta zonei protejate excesiv si previne instalarea rigiditatii.
• Fizioterapie. Aplicata pentru modularea durerii si pentru facilitarea participarii la program.
• Educatie terapeutica. Intelegerea mecanismului durerii reduce teama si sustine reluarea activitatii.
• Terapie prin oglinda si tehnici de reeducare corticala. Utile in sindromul dureros regional complex si in durerea cu componenta centrala.
• Suport psihologic. Ajuta la gestionarea anxietatii, a evitarii si a impactului asupra vietii zilnice.

Cand pielea a devenit dureroasa la contactul cu asternutul sau cu hainele, exercitiul activ este greu de inceput fara o etapa premergatoare de reducere a sensibilitatii. Programele de fizioterapie folosesc proceduri care moduleaza semnalul dureros si fac posibila desensibilizarea progresiva, adica fix pasul care deschide drumul spre recuperarea mobilitatii.