Proprioceptia este perceptia pe care o persoana o are asupra propriului corp si asupra miscarilor pe care le face. Mai ales cei cu o viata sportiva isi antreneaza aceasta capacitate, pentru a-si imbunatati viteza si precizia miscarilor si, implicit, performantele.
Insa si in viata obisnuita, de zi cu zi, este important sa avem o buna proprioceptie, caci are numeroase efecte pozitive, inclusiv pe acela de a ne scuti de accidentele produse prin cadere in timpul miscarii.
Proprioceptia este esentiala pentru interactiunile noastre semnificative cu mediul inconjurator. Datorita acestui simt, creierul poate percepe, in spatiu, pozitia si miscarea corpului – in special pe cea a membrelor sale – si putem desfasura natural acele activitati care implica un anumit grad de predictibilitate. De exemplu, ne putem deplasa fara sa fie necesar sa ne privim picioarele de fiecare data cand pasim si tot simtului proprioceptiv datoram faptul ca ne putem imbraca sau dezbraca pe intuneric.
La fel, o persoana nevazatoare se poate deplasa fara a-si pierde echilibrul, bazandu-se pe o proprioceptie buna, in care analizatorul auditiv joaca un rol foarte important.
Dincolo de bunul simt al miscarilor pe care dorim si le putem face, proprioceptia inseamna si o buna estimare mecanica, un reglaj al fortei necesare pentru desfasurarea unor activitati – nu doar in activitatile fizice sau specific sportive, ci si in activitatile manuale care cer o anumita rigoare ori finete, precum modelatul in lut sau cantatul la un instrument muzical.
Simtul proprioceptiv, acest „al saselea simt” al nostru, este cunoscut si cu denumirea de somatosenzatie. Simturile somatosenzoriale se refera la mecanoreceptie (senzatia de presiune, vibratie, atingere selectiva), la termoreceptie (senzatia de cald sau de rece), nociceptie (senzatia de durere), echilibrioceptie (simtul echilibrului) si proprioceptie (simtul pozitionarii si cel al miscarii in spatiu).
Informatiile primite de la toate aceste componente sunt prelucrate si integrate la nivelul sistemului nervos central prin sistemul nervos periferic si prin terminatiile nervoase de la nivelul maduvei spinarii. De altfel, exista trei tipuri de sisteme de la nivelul carora creierul (cortexul cerebral) primeste informatiile privind pozitia corpului si miscarile sale: sistemul vizual (ofera 10% din informatii), sistemul vestibular, alcatuit din organele implicate in mentinerea echilibrului (da 20% din informatii) si sistemul proprioceptiv, alcatuit din receptorii nervosi raspanditi in muschi, articulatii, tendoane si in ligamente (ofera restul de 70% din informatii).
Printre afectiunile si patologiile cu impact de diminuare a simtului proprioceptiv se numara:
Problemele asociate unei slabe proprioceptii pot aparea chiar si in lipsa unor boli diagnosticate. Exista o serie de manifestari care ar trebui sa determine masuri de investigare si redresare, mai ales daca se repeta impiedicand desfasurarea unor activitati cotidiene si punand persoana in cauza in pericol:
Cu cat o persoana isi va antrena mai mult simtul proprioceptiv, cu atat va dobandi un control mai bun asupra miscarilor propriului corp si mai multa stabilitate.
Inclusiv in cazurile de disfunctii proprioceptive exista solutii, astfel incat cei afectati sa invete cum sa-si gestioneze sarcinile zilnice si sa poata deveni (relativ) autonomi.
De exemplu, dupa o leziune, cum se intampla in cazul unui accident vascular cerebral, creierul are nevoie de ajutor pentru a renunta la amintirea asociata traumei lezionare, iar antrenarea proprioceptiei face ca acea amintire sa fie rescrisa.
Totodata, rescrierea acesteia face ca riscul unei noi leziuni locale sa fie redus.Indiferent de cauza deficitului proprioceptiv, exista o serie de proceduri de kinetoterapie si de fizioterapie prin care care cei afectati isi pot imbunatati abilitatile motorii, forta, echilibrul si coordonarea.
Statul in picioare pe o placa de echilibru este folosita pentru reantrenarea sau pentru cresterea abilitatilor proprioceptive, in special ca terapie fizica pentru leziunile gleznei sau ale genunchiului.
De asemenea, alte exercitii ar fi cele de sustinere a greutatii pe o suprafata instabila (cum ar fi o minge Bosu sau un disc de stabilitate), cu membrele superioare (in pozitia de facut flotari sau cu sprijinirea greutatii pe coate ori prin sprijinirea cu bratele intinse).
Nu in ultimul rand, sunt foarte utile exercitiile in timpul carora persoana isi pastreaza echilibrul stand, pe rand, intr-un picior si avand ochii inchisi. Intensitatea si dificultatea exercitiului poate fi crescuta sarind de pe un picior pe altul sau facand alte miscari cu picioarele, alternativ, din ce in ce mai repede.
Exercitiile de genul celor facute in Tai Chi imbunatatesc proprioceptia membrelor inferioare, iar cele de tip Yoga sau Pilates imbunatatesc echilibrul si forta musculara.
Miscarile lente si concentrate ale practicii Tai Chi ofera un mediu in care informatiile proprioceptive transmise inapoi la creier stimuleaza un „mediu de ascultare” intens si dinamic, pentru a imbunatati si mai mult armonia dintre minte si corp.
Antrenamentele includ terapia cu vibratii sau lucrul cu suprafete cu diferite texturi (bumbac versus suprafete de stimulare tactila – cu tepi sau cu diverse denivelari).
Reasezarea articulatiilor prin mobilizare sau cu ajutorul unor greutati.
Exercitii multiarticulare efectuate in pozitii functionale de sustinere a greutatii cu lant cinetic inchis. Aceste exercitii abordeaza tipuri de miscari folosite in activitatile cotidiene si contribuie la stabilizarea posturii.
