Frecventa cardiaca de antrenament

• Dozarea obiectiva a efortului. Transforma indicatia vaga de a lucra moderat intr-un interval numeric verificabil in timp real.
• Garantia sigurantei in recuperare. Limita superioara a zonei protejeaza pacientii cardiaci si pe cei decondiționati de solicitari care depasesc capacitatea inimii.
• Directionarea adaptarii urmarite. Zonele joase dezvolta rezistenta de baza, cele medii capacitatea aeroba, cele inalte pragul de efort intens.
• Personalizarea programului. Doua persoane care merg cu aceeasi viteza pot fi in zone complet diferite, ceea ce impune calcul individual.
• Reper pentru autonomia pacientului. Permite continuarea antrenamentului acasa, cu un criteriu clar de control.
• Instrument de comunicare intre specialisti. Medicul stabileste plafonul, iar kinetoterapeutul lucreaza in interiorul lui.
• Element de urmarire in timp. Scaderea pulsului la acelasi efort arata obiectiv ca adaptarea cardiovasculara a avut loc.

• Medicatia cardiaca. Betablocantele si alte tratamente scad raspunsul pulsului la efort, astfel incat zonele calculate prin formule devin nefolosibile.
• Aritmiile. Fibrilatia atriala si alte tulburari de ritm fac citirea pulsului nerelevanta pentru dozarea efortului.
• Stimulatorul cardiac. Dispozitivul impune limite proprii, iar zonele se stabilesc exclusiv de catre medicul curant.
• Recuperarea cardiaca. Aici zona de lucru se determina dupa test de efort, nu prin formule orientative.
• Nivelul de antrenament. Persoanele antrenate au puls de repaus scazut, ceea ce modifica semnificativ calculul prin rezerva cardiaca.
• Factorii de moment. Febra, deshidratarea, somnul insuficient, cafeaua, stresul si caldura pot ridica pulsul fara ca efortul sa fie mai mare.
• Varsta si formulele estimative. Formula clasica raportata la varsta are o eroare considerabila la nivel individual si ramane doar un punct de plecare.

Plafonul de siguranta il stabileste medicul cardiolog, in special dupa infarct, interventii coronariene sau in insuficienta cardiaca, iar testul de efort ramane metoda de referinta. Medicul de recuperare medicala integreaza valoarea rezultata in programul functional, medicul pneumolog intervine cand limitarea este respiratorie, iar medicul de medicina sportiva lucreaza cu sportivii si cu persoanele active.

Kinetoterapeutul si fizioterapeutul monitorizeaza pulsul in timpul sedintelor, il coreleaza cu senzatia de efort resimtita de pacient si ajusteaza intensitatea in limitele primite de la medic.

• Stabilirea valorii de referinta. Prin test de efort acolo unde este indicat, sau prin estimare orientativa la persoanele sanatoase.
• Definirea zonei de lucru. Se aleg procentele potrivite obiectivului si starii de sanatate, cu limita inferioara si superioara clare.
• Incalzirea si revenirea. Intrarea si iesirea din zona se fac gradat, niciodata brusc.
• Monitorizarea in timpul efortului. Prin banda de puls, ceas sau masurare manuala, la intervale regulate.
• Corelarea cu scala de perceptie a efortului. Utila mai ales cand medicatia sau aritmia fac pulsul nerelevant.
• Progresia planificata. Cresterea duratei inaintea cresterii intensitatii, cu reevaluare periodica.
• Oprirea la aparitia simptomelor. Durerea in piept, ameteala, dispneea disproportionata sau palpitatiile impun intreruperea imediata, indiferent de valoarea afisata.

Un puls afisat de ceas nu spune nimic in sine: aceeasi valoare poate insemna efort sigur pentru o persoana si solicitare excesiva pentru alta, in functie de medicatie, diagnostic si nivelul de antrenament. Stabilirea zonei corecte si urmarirea ei sedinta cu sedinta tin de specialistii care lucreaza direct cu pacientul, iar echipa de medici si kinetoterapeuti Kinetic construieste programul pornind de la limitele reale ale fiecaruia.