Decoaptările articulare sunt tehnici de mobilizare bazate pe o tracțiune ușoară, aplicate la nivelul articulațiilor, care separă temporar suprafețele articulare una de cealaltă. Distanțarea, prin manevrele de terapie manuală, are ca efect reducerea presiunii la nivelul articulației, facilitând mișcarea și putând ajuta la reducerea durerii și îmbunătățirea semnificativă a mobilității. Tehnica și indicația diferă în funcție de articulația tratată și de particularitățile fiecărui pacient. În urma evaluării, specialiștii Kinetic pot utiliza decoaptările articulare, adaptat la nevoile personalizate ale fiecărui pacient.

consultatie ruptura de menisc Programează-te

Ce sunt decoaptarile articulare si cum functioneaza

Numită și tracțiune articulară (sau distracție articulară), decoaptarea articulară este o tehnică de terapie manuală prin care suprafețele unei articulații sunt ușor îndepărtate una de cealaltă, de-a lungul axei articulare. Manevra creează un spațiu suplimentar, foarte mic, între cele două capete osoase care formează articulația, ceea ce are ca efect imediat reducerea presiunii pe cartilajul articular (țesutul neted și elastic care acoperă capetele oaselor în interiorul articulației și le permite să alunece unul față de celălalt). În același timp, scade și tensiunea de la nivelul capsulei articulației (învelișul fibros care înconjoară și stabilizează articulația).

Programează-te

Ce efecte terapeutice au decoaptarile

Prin aplicarea manevrelor de separarea controlată a suprafețelor articulare se produc mai multe efecte benefice care reduc presiunea intraarticulară și contribuie la sănătatea cartilajului.

Cresterea spatiului articular

Tracțiunea axială separă ușor suprafețele articulare, mărește temporar spațiul dintre acestea ceea ce are ca efect direct accesul lichidului sinovial la cartilaj, fapt dovedit prin studii biometrice că facilitează lubrifierea și nutriția țesutului.

Ameliorarea durerii

Mobilizarea și tracțiunea stimulează mecanoreceptorii din capsula articulară și ligamentele din jur. Activarea acestora inhibă la nivelul măduvei spinării transmiterea semnalelor dureroase, printr-un mecanism cunoscut sub numele de „poarta de control a durerii”. Studiile clinice folosite în terapia manuală confirmă reducerea durerii articulare ca efect principal al tehnicilor de tracțiune.

Imbunatatirea mobilitatii articulare

Imobilizarea prelungită sau anumite afecțiuni articulare pot face ca țesutul capsulei articulare să-și piardă elasticitatea, limitând mobilitatea (redoare articulară). Tracțiunea aplicată prin decoaptare întinde treptat capsula articulară și îi redă flexibilitatea. Manevrele de tracțiune de grad mai mare cresc extensibilitatea capsulei articulare și contribuie la creșterea amplitudinii mișcărilor suportate de articulația tratată.

Stimularea nutritiei cartilajului

Cartilajul articular nu are vascularizație proprie, nutriția fiind realizată exclusiv prin difuzia lichidului sinovial. Cercetările arată că mișcarea articulară, inclusiv cea indusă de manevrele de tracțiune, crește rata de transfer a nutrienților în cartilaj de până la 3-4 ori mai rapid comparativ cu starea de repaus.

Programează-te

Pentru ce afectiuni sunt recomandate decoaptarile

Decoaptarea articulară este indicată în mai multe afecțiuni musculo-scheletale în care articulația prezintă durere, rigiditate și limitare a mobilității:

  • Artroză (gonartroză, coxartroză) – tehnicile de mobilizare/tracțiune articulară sunt recomandate ca parte a tratamentului conservator, cu efecte dovedite de ameliorare a durerii și îmbunătățire a funcției articulare.
  • Rigiditate post-imobilizare – după ghips, atelă sau perioade prelungite de imobilizare, capsula articulară își pierde elasticitatea, iar decoaptările ajută la restabilirea treptată a mobilității.
  • Blocaj articular – limitarea bruscă și mecanică a mișcării (de exemplu, când un fragment de cartilaj sau menisc împiedică alunecarea normală a suprafețelor articulare); decoaptarea poate ajuta la eliberarea articulației și la restabilirea treptată a mișcării normale.
  • Capsulită adezivă („umăr înghețat”) – ghidurile clinice de specialitate recomandă mobilizarea articulară drept intervenție dovedită pentru reducerea deficitelor de rotație și mobilitate ale articulației glenohumerale.
  • Dureri de umăr, șold sau genunchi de cauză mecanică – studii clinice randomizate arată că mobilizarea articulară reduce durerea și îmbunătățește amplitudinea de mișcare la pacienții cu gonartroză sau dureri anterioare de genunchi.
Programează-te

Cum se desfasoara o sedinta de decoaptari la Kinetic

Evaluarea

Ședința începe cu o evaluare făcută de kinetoterapeut. Este verificat istoricul medical și diagnosticul pentru afecțiunea specifică. Specialistul Kinetic, evaluează cu blândețe gradul de mobilitate al articulației și eventualele contraindicații (fracturi recente, inflamații active, instabilitate articulară). În această etapă se stabilește dacă decoaptarea este tehnica potrivită și ce intensitate a tracțiunii este indicată.

Poziționarea

În funcție de articulația care trebuie tratată, pacientul este așezat într-o poziție de repaus articular, cu musculatura aferentă articulației cât mai destinsă. Articulația care urmează decoaptată trebuie să fie ușor accesibilă pentru manevrele terapeutului.

Tehnica propriu-zisă

Kinetoterapeutul aplică manual o tracțiune ușoară, controlată, de-a lungul axei articulației. Forța este dozată progresiv, în funcție de toleranța pacientului și de scopul terapeutic (relaxare, ameliorarea a durerii, creșterea mobilității).

Durata

Manevrele de decoaptare sunt repetate de mai multe ori în cadrul aceleiași ședințe, iar durata exactă a ședinței variază în funcție de articulația tratată și de planul terapeutic stabilit de kinetoterapeut.

Ce simte pacientul

Senzația resimțită de pacient este de tracțiune ușoară sau de „eliberare” la nivelul articulației. Pacientul nu simte durere. În unele situații senzația percepută este de relaxare imediată sau de ușurare a presiunii și durerii din articulație. Dacă apare disconfort, terapeutul ajustează imediat intensitatea manevrei.

Frecvența recomandată

În cadrul aceleiași ședințe se fac mai multe manevre de tracțiune articulară. Totodată, pentru obținerea unor rezultate stabile și de durată sunt necesare mai multe ședințe de terapie manuală. Frecvența acestora este stabilită individual, în funcție de afecțiune, de severitatea simptomelor și de felul în care articulația tratată răspunde la tratament. Au loc reevaluări periodice care stabilesc conduita terapeutică.

Dacă simți disconfort articular, redoare sau dureri persistente, o evaluare kinetoterapeutică la Kinetic te poate ajuta să afli dacă decoaptarea articulară este tehnica potrivită pentru tine. Programează o ședință de evaluare și află planul de tratament personalizat pentru articulația ta.

Programează-te

Cand nu sunt recomandate decoaptarile (contraindicatii)

Decoaptarea articulară este o tehnică sigură atunci când este aplicată corect, dar există situații în care aceasta trebuie evitată sau amânată, pentru a proteja articulația și structurile din jur:

  • Fracturi recente sau nevindecate – tracțiunea poate interfera cu procesul de consolidare osoasă.
  • Instabilitate articulară severă – inclusiv ruptură ligamentară, hipermobilitate excesivă sau luxații recente, unde mișcarea suplimentară ar putea agrava instabilitatea.
  • Inflamații acute – infecții articulare, artrită reactivă în puseu activ sau alte procese inflamatorii active la nivelul articulației.
  • Tumori – prezența unei tumori osoase sau articulare (malignitate locală) în zona tratată.
  • Osteoporoză severă – fragilitatea osoasă crescută impune prudență sau evitarea tehnicii, în funcție de severitate.
  • Osteomielită – infecție activă a osului.
  • Leziuni articulare nediagnosticate – orice durere sau limitare de mișcare a cărei cauză nu a fost clar stabilită printr-un consult medical.
  • Anchiloză articulară – fuziunea osoasă completă a articulației, care exclude orice tehnică de mobilizare.

De asemenea, se recomandă precauție suplimentară în cazul sarcinii, al bolilor reumatologice active (poliartrită reumatoidă), al tratamentelor cu anticoagulante sau al protezelor articulare recente. Decizia de a efectua sau nu manevrele de tracțiune articulară aparține specialistului Kinetic, pe baza diagnosticului, a istoricului medical și al evaluării individuale.

Programează-te

Intrebari frecvente

Programeaza-te online

Ai fost deja la noi și ai de programat sedințele de recuperare? Sună la *8800 sau lasă-ne un mesaj prin formular

Prin completarea formularului de mai sus sunt de acord sa fiu contactat/a de catre Kinetic Sport & Medicine in legatura cu serviciile medicale solicitate

Intra in cont

Ai fost deja la noi și ai de programat ședințele de recuperare?

Hai să faci parte din comunitatea Kinetic!

Abonează-te la newsletter pentru a afla noutățile despre serviciile și ofertele noastre.

Câmp obligatoriu
Câmp obligatoriu
Câmp obligatoriu
Email invalid
Câmp obligatoriu
Telefon invalid
M F
Selectează sexul
Alege vârsta
thank_you

Felicitări!

Înscrierea ta s-a realizat cu succes!

Închide
success_ok

Cererea ta a fost înregistrată cu succes