Recuperare medicala de calitate se poate face si in Romania!

Ce inseamna pentru dumneavoastra meseria de fizioterapeut?

Gelu Cosma: Pentru mine, meseria de fizioterapeut inseamna sa am capacitatea de a schimba vietile oamenilor, redandu-le starea de bine si libertatea de miscare.

Cand v-ati dat seama ca aceasta este vocatia dumneavoastra?

Gelu Cosma: Am realizat ca vreau sa devin fizioterapeut pe perioada cursurilor de la Scoala Postliceala Sanitara din Galati, cand foarte multi prieteni, avand diferite dureri, m-au rugat sa ii ajut facandu-le masaj, spunandu-mi ulterior ca am o mana foarte buna, la momentul respectiv neurmand nici un curs de specializare in acest domeniu. Atunci mi-am dat seama ca as putea sa contribui la refacerea lor, prin masaj terapeutic, fizioterapie, gimnastica medicala.

Care este cea mai mare provocare profesionala de pana acum?

Gelu Cosma: Cea mai mare provocare a carierei mele a fost momentul in care am fost solicitat sa fiu fizioterapeutul echipei Romaniei la Cupa Davis, in februarie 2004. A inceput astfel o colaborare frumoasa, care continua si in ziua de astazi.

Dar cea mai mare satisfactie?

Gelu Cosma: Cea mai mare satisfactie pe plan profesional am avut-o atunci cand am reusit sa imi deschid propria clinica de recuperare medicala si refacere sportiva – Kinetic Sport & Medicine – si sa imi dezvolt o echipa profesionista de kinetoterapeuti si fizioterapeuti, reusind in acelasi timp sa realizez statistici si studii de caz cu privire la diferite afectiuni ale pacientilor cu care am lucrat. Am constatat, astfel, ca aproximativ 95% din afectiunile cu care s-au confruntat pacientii mei le-am tratat cu ajutorul tratamentelor de terapie manuala si fizioterapie.

Multa lume va cunoaste ca fiind de fizioterapeutul Federatiei Romane de Tenis. Ce ne puteti spune despre aceasta colaborare?

Gelu Cosma: Colaborarea mea cu Federatia Romana de Tenis a inceput in anul 2004, iar de atunci am fost solicitat ca fizioterapeut al lotului national de tenis in competitiile de la Cupa Davis, ITF Futures, Open BCR Romania, Australian Open, Fed Cup, Roland Garros, ATP Masters, Series Montreal si Cincinnati.

Este adevarat ca sportivii sunt mai predispusi la afectiunile aparatului locomotor?

Gelu Cosma: Intr-adevar, sportivii sunt mai predispusi la afectiunile aparatului locomotor, intrucat sunt mai solicitati din punct de vedere fizic si de aceea prezinta si riscuri mai mari de accidentare. Pe de alta parte, sportivii au capacitatea de a se reface mult mai rapid decat persoanele care nu practica exercitii fizice in mod regulat. Persoanele sedentare constituie, insa, un segment aparte in cadrul pacientilor nostri, chiar daca nu sunt solicitati din punct de vedere fizic. Acestia prezinta, de asemenea, riscul de a dezvolta diferite afectiuni ale aparatului locomotor, din cauza lipsei de antrenament putandu-se accidenta chiar si la eforturi fizice foarte mici.

Care sunt cele mai frecvente afectiuni cu care se confrunta sportivii?

Gelu Cosma: In cazul jucatorilor de tenis, spre exemplu, cele mai frecvente patologii intalnite sunt afectiunile umarului, ale cotului, precum si afectiunile coloanei lombare. Spre deosebire de acestia, jucatorii de fotbal sunt mai predispusi la afectiunile membrelor inferioare (glezne, genunchi, solduri) si, nu in ultimul rand, la afectiunile lombare si cele ale abdomenului inferior.

Care este diferenta dintre recuperarea medicala si refacerea sportiva si cand este necesar sa apelam la gimnastica medicala, masaj terapeutic sau fizioterapie?

Gelu Cosma: Diferenta dintre recuperarea medicala si refacerea sportiva consta, in principal, in faptul ca sportivii se recupereaza mult mai rapid decat persoanele sedentare. Datorita regimului sportiv al atletilor, care nu include nu doar exercitiile fizice, ci si un program regulat atat de odihna, cat si alimentar, acest program le influenteaza foarte mult metabolismul, avand capacitatea de a se reface si recupera mult mai rapid fata de o persoana obisnuita. Putem vorbi, astfel, despre refacerea sportivului post-antrenament sau dupa competitiile sportive, respectiv despre recuperarea medicala ca urmare a diferitor afectiuni, post-operator sau in urma unor accidentari post-traumatice.

Cum decurge, in mod obisnuit, un tratament de recuperare? Care este durata medie a unui astfel de tratament?

Gelu Cosma: Prima etapa a oricarui tratament de recuperare consta intr-o evaluare a aparatului locomotor, care include, in general: testingul muscular si testingul articular al pacientului, uneori fiind efectuata si o ecografie musculo-scheletala. In urma acestei consultatii, fiecarui pacient i se recomanda efectuarea tratamentului adecvat, in functie de afectiunile identificate. Aceste tratamente constau, de obicei, in kinetoterapie (gimnastica medicala), terapie manuala (masaj deep tissue, terapie pe puncte de contractura, stretching, mobilizari articulare si manipulari), precum si diferite proceduri de fizioterapie (electroterapie, crioterapie, terapie cu caldura, vacuum, laser, drenaj limfatic, ultrasunete, terapie Shockwave, TECAR sau crio-utrasunete). De cele mai mult ori, apelam la un mix de proceduri specifice, care au la baza terapia manuala si care si-au dovedit eficienta in procesul de recuperare medicala sau refacere sportiva a pacientilor nostri.

Durata medie a unui tratament de recuperare este cuprinsa intre o luna si doua luni, insa variaza in functie de afectiunile care trebuie tratate. Exista, astfel, o serie de afectiuni cronice si post-operatorii, in care protocoalele de recuperare pot avea o durata cuprinsa intre trei si sase luni.

Care sunt riscurile la care ne supunem daca nu apelam din timp la recuperare medicala?

Gelu Cosma: Exista riscul ca afectiunile sa se cronicizeze, iar tratamentul de recuperare sa fie de lunga durata, dupa cum exista, de asemenea, afectiuni in care pacientii pot ajunge la interventii chirurgicale, daca nu incep din timp un program de recuperare medicala.

Alte noutăți

Programeaza-te

online

Programeaza-te

online

Ai fost deja la noi și ai de programat ședințele de recuperare?

Ai fost deja la noi și ai de programat ședințele de recuperare?

Câmpurile marcate cu * sunt obligatorii

Prin completarea formularului de mai sus sunt de acord sa fiu contactat/a de catre Kinetic Sport & Medicine in legatura cu serviciile medicale solicitate

Hai să faci parte din comunitatea Kinetic!

Abonează-te la newsletter pentru a afla noutățile despre serviciile și ofertele noastre.

Ne pare rău :(

Abonarea nu a reușit.

Te rugăm să încerci din nou, acum sau mai târziu.

Felicitări

Înscrierea ta s-a realizat cu succes!

Cererea ta a fost înregistrată cu succes