Reflexe vegetative

Un receptor detecteaza o modificare, cum ar fi schimbarea presiunii sangelui, intensitatea luminii sau distensia unui organ. Informatia este transmisa catre maduva spinarii ori trunchiul cerebral, unde este integrata. Apoi, semnalul de raspuns este transmis prin sistemul nervos autonom catre organul implicat.

Calea de raspuns vegetativ include, de regula, neuroni care fac legatura intre sistemul nervos central si organ. In functie de situatie, pot fi implicate ramurile simpatica si parasimpatica, ale caror efecte se coordoneaza pentru reglarea functiei organului. Raspunsul poate fi rapid, dar persoana nu trebuie sa il initieze intentionat.

• Reglarea circulatiei: contribuie la controlul ritmului cardiac si al tensiunii arteriale.
• Adaptarea pupilelor: modifica diametrul acestora in functie de lumina.
• Controlul temperaturii: participa la reglarea transpiratiei.
• Sustinerea functiilor digestive: ajuta la coordonarea unor procese precum motilitatea si secretiile digestive.
• Reglarea functiilor urinare: participa la controlul umplerii si golirii vezicii urinare.
• Mentinerea echilibrului intern: ajuta organismul sa raspunda la schimbari de postura si la alte solicitari fiziologice.

• Reflexul baroreceptor: contribuie la ajustarea ritmului cardiac si a tonusului vaselor de sange cand se modifica tensiunea arteriala.
• Reflexul fotomotor pupilar: pupila se micsoreaza cand lumina este puternica si se dilata in lumina slaba.
• Reflexele sudomotorii: regleaza transpiratia ca raspuns la temperatura si la alte semnale.
• Reflexul de mictiune: coordoneaza golirea vezicii urinare.
• Reflexele digestive: participa la reglarea unor miscari si secretii ale tubului digestiv.

Functionarea reflexelor vegetative poate fi influentata de afectiuni ale sistemului nervos autonom, neuropatii, boli sistemice sau anumite medicamente. Semnele posibile variaza in functie de functia afectata si pot include ameteli la ridicarea in picioare, lesin, modificari ale transpiratiei, tulburari digestive sau dificultati urinare.

Aceste simptome pot avea cauze diferite si nu confirma singure o afectare autonoma. De aceea, evaluarea trebuie sa tina cont de istoricul medical, de tratamentele urmate si de manifestarile asociate.

Evaluarea incepe cu discutia despre simptome si examinarea medicala. In functie de situatie, medicul poate masura pulsul si tensiunea arteriala in diferite pozitii sau poate recomanda teste specializate. Printre acestea se pot numara testul mesei inclinate, manevra Valsalva, monitorizarea raspunsului cardiac la respiratie profunda si teste ale functiei sudomotorii.

Nu toate investigatiile sunt necesare pentru fiecare pacient. Medicul selecteaza testele in functie de simptome si interpreteaza rezultatele impreuna cu celelalte date clinice.

Evaluarea poate fi realizata de un medic neurolog, cardiolog sau internist, in functie de simptome. Pentru investigatii specializate ale functiei autonome, pacientul poate fi indrumat catre un serviciu cu experienta in testarea sistemului nervos autonom.

Abordarea depinde de cauza si de functiile afectate. Poate include tratarea afectiunii de baza, revizuirea medicatiei impreuna cu medicul si masuri individualizate pentru gestionarea simptomelor. Uneori sunt recomandate tratamente medicamentoase sau interventii de recuperare, dar acestea se stabilesc dupa evaluare.

Lesinul, ametelile persistente la ridicarea in picioare, modificarile inexplicabile ale pulsului sau tensiunii arteriale si tulburarile importante de transpiratie, digestie ori urinare trebuie discutate cu un medic.

Daca simptomele iti afecteaza mobilitatea sau activitatile zilnice, o evaluare poate contribui la intelegerea limitarilor functionale si la orientarea catre urmatorii pasi potriviti. Afla mai multe despre consultatiile si evaluarile Kinetic. Pentru lesin, modificari importante ale pulsului sau tensiunii arteriale ori alte simptome vegetative persistente, incepe prin a discuta cu medicul de familie sau cu medicul specialist.