Laxitate articulara

Laxitatea poate fi localizata la o singura articulatie sau poate fi generalizata, avand cauze diverse:

• Factori genetici: cea mai frecventa cauza. Structura colagenului este determinata ereditar, facand ca unele persoane sa aiba tesuturi mai „moi” din nastere.
• Sindroame sistemice: in cazurile severe, laxitatea este un simptom al unor boli genetice ale tesutului conjunctiv, precum sindromul Ehlers-Danlos sau sindromul Marfan.
• Varsta si genul: copiii sunt natural mai laxi decat adultii, iar femeile tind sa aiba o laxitate mai pronuntata decat barbatii, influentata si de variatiile hormonale (ex. relaxina in timpul sarcinii).
• Traumatisme repetate: microtraismele sau accidentarile majore (rupturi de ligamente) care nu s-au vindecat corect pot duce la o laxitate reziduala intr-o anumita articulatie (ex. glezna instabila).
• Antrenamentul specific: anumite activitati fizice care pun accent pe stretching extrem pot induce o laxitate dobandita.

Multe persoane cu laxitate articulara nu prezinta simptome, insa atunci cand stabilitatea este compromisa, pot aparea:

• Dureri articulare si musculare: aparute de obicei seara sau dupa efort, deoarece muschii obosesc incercand sa stabilizeze articulatiile pe care ligamentele nu le pot tine fixe.
• Instabilitate si luxatii frecvente: senzatia ca articulatia „fuge” sau „sare” din loc, ducand uneori la luxatii (deplasari complete) sau subluxatii repetate, in special la umeri si rotule.
• Entorse recidivante: persoanele cu laxitate la nivelul gleznelor sufera frecvent entorse, chiar si la traumatisme minore sau la mers pe teren usor denivelat.
• Zgomote articulare (pocnituri): articulatiile „trosnesc” frecvent si usor, fara a fi neaparat dureroase, din cauza miscarii excesive a suprafetelor osoase.
• Oboseala cronica: efortul suplimentar depus de intreg sistemul musculo-scheletal pentru a mentine postura si echilibrul consuma multa energie.

Evaluarea gradului de laxitate (adesea folosind scorul Beighton) si identificarea cauzei sunt realizate de medicul specialist de recuperare medicala, medicul ortoped sau medicul reumatolog (pentru a exclude bolile autoimune sau sindroamele genetice).

Tratamentul nu vizeaza „vindecarea” elasticitatii ligamentelor, ci compensarea acesteia prin control muscular:

• Kinetoterapie (antrenament de stabilitate): este cea mai importanta metoda de tratament. Se pune accent pe exercitii de izometrie si tonifiere musculara profunda pentru a crea un „corset” muscular care sa protejeze articulatia.
• Exercitii de proprioceptie: reeducarea creierului pentru a percepe corect pozitia articulatiei in spatiu, esentiala pentru a preveni accidentarile bruste.
• Ortezare si bandajare (taping): utilizarea ortezelor elastice sau a benzilor kinesiologice in timpul activitatilor solicitante pentru a oferi un suport extern suplimentar.
• Educatia pacientului: evitarea pozitiilor de hiperextensie („blocarea” genunchilor sau coatelor in pozitie intinsa la maximum) si alegerea unor sporturi cu impact redus, precum inotul sau ciclismul.
• Managementul durerii: utilizarea fizioterapiei (electroterapie, ultrasunet) pentru reducerea inflamatiei secundare aparute in urma micro-traumelor articulare.

Laxitatea articulara netratata duce la uzura prematura a cartilajelor, transformandu-se rapid in osteoartrita timpurie din cauza frecarii anormale a oaselor. Singura modalitate de a proteja o articulatie prea mobila este sa o inconjori cu muschi puternici si bine coordonati. Afla cum te ajuta echipa Kinetic prin programe personalizate de stabilitate si control motor, menite sa iti securizeze articulatiile si sa elimine durerile cauzate de hipermobilitate.