Testingul muscular are ca scop evaluarea fortei grupelor musculare si a fiecarui muschi in parte. De asemenea, specialistii recomanda ca testingul muscular sa preceada testingul articular, deoarece starea de functionalitate a unei articulatii poate influenta precizia testingului muscular.

In evaluarea aparatului locomotor, se apeleaza la testingul muscular pentru a preciza nivelul lezional in cazul unor boli neurologice. Aceasta etapa a evaluarii pacientului sta la baza programului de recuperare sportiva sau medicala si ajuta la determinarea necesitatii unor eventuale interventii chirurgicale.

Kinetoterapeutii din cadrul clinicii Kinetic Sport & Medicine au grija sa execute testingul muscular in conditii de confort pentru pacient. Astfel, testarile intermediare sunt realizate de acelasi kinetoterapeut, favorizand astfel colaborarea si comunicarea cu pacientul. Pe durata desfasurarii testingului muscular, kinetoterapeutul va dirija, incuraja si orienta examinarea, rolul pacientului fiind acela de a participa activ la toate examinarile.